ANINA – Asociaţia Standpunkt e.V. în parteneriat cu Primăria Anina organizează o nouă campanie de sterilizări gratuite!
CARAȘ-SEVERIN – Banii alocați, plus economiile, vor fi investiți, în sume istorice, în drumuri, dar și în Staționarul 3. Renunțarea vine, potrivit președintelui Consilului Județean, Romeo Dunca, ca urmare a gradului mare de îndatorare, moștenit de la administrația județeană precedentă, care nu a permis județului să completeze, cu un credit, banii necesari pentru modular!
LĂPUȘNICU MARE – Reprezentanţii Parcului Naţional Cheile Nerei – Beușnița s-au întâlnit recent cu locuitorii comunei Lăpuşnicu Mare, infirmând zvonurile…
CARAȘ-SEVERIN – 41 de beneficiari în 2022 ai serviciilor de asistență din partea centrului județean antidrog. Număr total din care 33 de bărbați și opt femei, respectiv 34 de persoane peste 18 ani și șapte beneficiari minori!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
ARMENIȘ – În jurul Armenișului trăiesc peste 120 de exemplare, lucru benefic naturii și oamenilor. Asta deoarece zimbrii au un mare impact asupra mediului și, de când au început să fie aduși, numărul turiștilor din zonă s-a dublat datorită prezenței lor și amenajării de spații de cazare!
REȘIȚA – Ediția de anul acesta a Festivalului European de Teatru s-ar putea juca și la Reșița. Asta deoarece festivalul se ține în fiecare an în altă țară, iar în 2023 este rândul României, întrucât dă și capitala europeană a culturii!
CARANSEBEȘ – În urma apariției articolului „Să lași un oraș fără stadion e o crimă”, președintele Asociației Sportive Municipale Fotbal Caransebeș, Alexandru Silvășan, domiciliat în localitatea Dumbrăvița, județul Timiș, ne-a trimis un drept la replică. La rugămintea expresă a dânsului îl publicăm integral, exact așa cum ni l-a trimis!
REŞIŢA – Pandemia a pus pe masa discuţiilor trei posibile scenarii care sunt luate în calcul în privinţa deschiderii noului an la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa. Universităţile au primit, de la ministerul de resort, mână liberă pentru a-şi organiza activităţile didactice cu studenţii în contextul pandemiei actuale!
REŞIŢA – Compozitorul şi dirijorul Sabin Pautza şi-a dezvăluit o altă latură a personalităţii sale creatoare, aceea de autor al unor savuroase glume, bancuri şi cugetări pe care le-a reunit într-o carte!
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană a primit semnătura finanţării pentru un nou proiect de reabilitare, de modernizare şi de extindere a reţelei educaţionale!
CARAŞ-SEVERIN – Birocraţia înregistrării în Spaţiul Privat Virtual a fost simplificată, astfel că pentru persoanele fizice a fost introdusă o nouă facilitate, aceea a identificării vizuale online, procedură deja operaţională!
REŞIŢA – Este trista poveste agitată a unei reşiţence care a fost smulsă din intenţiile sinucigaşe de către salvatori, asupra cărora ulterior s-au îndreptat crizele de isterie şi exploziile de agresiune ale femeii!
REŞIŢA – Edilul a explicat cum a reuşit să înveţe de la alţii să redimensioneze schema de personal, aerisirea permiţându-i să majoreze salariile celor care au meritat acest lucru!
REŞIŢA – Ca în fiecare an, și în 2020 Direcția Silvică din Caraș-Severin și-a propus recoltarea și punerea pe piață a unei palete largi de plante medicinale provenind din fondul forestier administrat sau achiziționate de la culegători ocazionali, sortimentele puse pe piață fiind în cea mai mare parte contractate la această dată cu procesatori din România!
ADVERTORIAL. USR și PLUS au fost construite de oameni care la peste 25 de ani de la Revoluția din 1989 au văzut cum speranțele și năzuințele lor au fost înșelate de politicieni, cum promisiunile unei vieți mai bune s-au transformat aproape de fiecare dată în dezamăgiri, cum corupția și incompetența au pus stăpânire pe țară, în fiecare comunitate, în administrație, în școli sau spitale!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca primul meci pe noul gazon din Valea Domanului, vineri, de la ora 11, cu Pandurii Târgu Jiu!
ZĂGUJENI – Pompierii cărăşeni caută în râul Timiş, la această oră, un băiat de 17 ani, de la Centrul de Plasament din Zăgujeni. Daniel Brădeanu a plecat la scăldat cu alţi tineri şi s-a pierdut în ape, în zona unei foste balastiere! UPDATE. Trupul neînsuflețit al copilului a fost găsit în jurul orei 10 seara de scafandrii de la ISU Arad!


