Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Banii alocați, plus economiile, vor fi investiți, în sume istorice, în drumuri, dar și în Staționarul 3. Renunțarea vine, potrivit președintelui Consilului Județean, Romeo Dunca, ca urmare a gradului mare de îndatorare, moștenit de la administrația județeană precedentă, care nu a permis județului să completeze, cu un credit, banii necesari pentru modular!

„În ultima săptămână a anului a venit și avizul PSI pentru modularul nostru, nota șeful județului, într-un mesaj postat pe o rețea de socializare. Ne-am bucurat că am trecut acest ultim pas important din setul de documente importante de care aveam nevoie. Din păcate nu e suficient! Înainte de toate, lipsesc 5 milioane de lei din bugetul necesar. Economiile făcute la salarii și la alte cheltuieli de funcționare ne-au adus aproape de situația excelentă de a putea face modularul fără a mai aștepta creditul pe care contam. Totuși, cele 19 milioane de lei economii, care se regăsesc în excedentul de funcționare, nu sunt suficiente pentru a acoperi cele 31 de milioane de lei necesare edificării și dotării acestui nou spital de boli infecțioase. Gradul de îndatorare moștenit în 2020, de 49%, a fost redus în acești doi ani de mandat până la 27%. Fiind sub 30%, raportat ca limită peste care e exclus să poți fi creditat de orice instituție bancară, am încercat să obținem un credit. La prima licitație lansată, din păcate, nu s-a arătat nici o bancă interesată să ne împrumute“.

Romeo Dunca a povestit cum, încheind anul cu date financiare mai bune, o bancă s-a arătat totuși interesată să studieze problema și eventual să participe la o prelungire a licitației sau la una nouă. Numai că ar fi rămas prea puțin timp pentru procedurile necesare găsirii constructorului interesat să execute clădirea, cu dotări cu tot, până în noiembrie 2023, mai ales că la momentul licitației, banii trebuiau să existe în cont. „În această situație nu avem alta cale decât să renunțăm, a conchis președintele CJ, alegând însă optimismul, despre care crede că e calea rezolvării situațiilor delicate. Spitalul modular rezolva în primul rând situația ca noul spital județean, care e în faza de proiectare, să se poată încadra în terenul alocat și existent. El nu cuprindea secția de infecțioase, realizându-se astfel o economie importantă de spațiu necesar. Dar ne orientăm către o altă soluție, anume, păstrarea Staționarului 3 ca spital de infecțioase, iar județeanul nou rămâne la fel, fără secție de boli infecțioase“.

Încotro se duc banii?

Ce se va întâmpla cu banii deja alocați pentru modular și cu cei economisiți de județ? Președintele Consiliului Județean explică: „Din cele 6 milioane alocate deja modularului din excedentul din 2021, la care vom adăuga și cele 19 milioane de lei, economia de la salarii, vom aloca între 1 și 2 milioane de lei pentru a cosmetiza și mai bine Staționarul 3. La care întreaga societate civilă, sub atenția (și stresul) doamnei Lili Gherle, a contribuit. Deoarece la un moment dat spuneam că vom folosi economiile de bani din salariile celor plecați de la DDJ pentru a repara măcar o stradă sau un pod cu ei, vom aloca grosul de bani exact către drumurile degradate ale județului. 23 de milioane din excedentul disponibil de 26, la care adăugăm cei 15 de la DDJ, plus cei 10 primiți de la Guvernul Ciucă la final de an 2022, ne aduc în fața unei realități rar întâlnite în istoria județului Caraș-Severin. Sau chiar o premieră… Nici mai mult dar nici mai puțin decât 48 de milioane de lei pentru reparația de DJ-uri, altele decât cele prinse pe diferite finanțări: Naidăș-Petrilova, Răcășdia-Vrăniuț, Ciudanovița,  Gârnic-Padina Matei, Fizeș- Tirol, Moldovița-intersecție DJ 571 și multe alte drumuri spre localități și căi de acces vor suferi îmbunătățiri substanțiale. (…) Să privim deci cu optimism la noul an și să vedem partea bună a lucrurilor din orice se întâmplă. Alături de investițiile ce vor începe pe fonduri europene, precum cea de la DJ 571, sau pe bani de la CNI (DJ Comorâște-Doclin-Tirol), cei 48 de milioane de lei direcționați către drumurile județene distruse sau chiar de pământ vor face din 2023 un an care va rămâne în memoria multor cetățeni cărora, în sfârșit, le-a venit rândul, să reparăm drumurile din proximitatea lor“.

Lili Gherle i-a răspuns oficialului, pe o rețea de socializare: „Apreciez sinceritatea dumneavoastră, cred că sunteți unul din puținii politicieni de bună credință și mai cred că așa cum ați fost alături de societatea civilă în anul 2021 și 2022, o să fiți și în anul 2023. Este un act de curaj și demnitate să-ți recunoști neputința, respect! (…) Vorbesc de neputința funcției și, da, știu că nu depinde doar de dumneavoastră. Și mai știu că la final omul de rând, pacientul, va câștiga. Chiar vă respect pentru curajul de a arăta adevărul! Eu am învățat că atunci când rămâi singur sau aproape singur înseamnă că faci bine ceea ce faci… Vă doresc putere și succes!“.

Romeo Dunca a încheiat: „Neputința nu este a mea, stimată doamnă! Este neputința unui județ bolnav. Plin de viruși distrugători, el e încă la terapie intensivă. A început să respire și îl ținem în salon curat unde virușii care erau pe cale sa-l distrugă sunt ținuți la distanță cu spray-uri cu insecticid. Pe care le pulverizez eu zilnic la intrarea în salonul unde acesta e încă internat. Iar pentru că și-a revenit din comă, fiind deja conștient, săracul a început să viseze din nou. Dar mai trebuie să prindă puțină putere. La finalul acestui an vom scădea gradul de îndatorare sub 20%“, a promis Dunca.

JCS-A.M.