Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Este de părere deputatul Marius Isac, care se dezice de jocurile și negocierile politice din cauza cărora multe servicii de sănătate, inclusiv din județ, nu au bugetul necesar luna aceasta!

Ca în fiecare an, bugetele instituțiilor, inclusiv din sănătate, au luat în calcul o rectificare pe final de august, după care se reglau sumele necesare. Anul acesta însă, cu un Guvern demis care nu mai e abilitat să facă această rectificare, sistemul sanitar riscă paralizia la propriu. Aspectul a fost ridicat în Parlament, de social-democratul Marius Isac. Deputatul a transmis: „Sănătatea nu poate fi victima negocierilor politice: spitalele și serviciile de ambulanță au nevoie de finanțare, personal suficient și stabilitate. Când un spital de urgență ca si Spitalul Municipal de Urgenta Caransebeș solicită 25 de posturi și primește doar 4, iar stocurile de materiale mai ajung pentru 20 de zile, trebuie să acționăm acum, pentru că sănătatea oamenilor nu poate aștepta!“ Iar managerul SMUC Caransebeș, Octavian Dena, a confirmat situația!

Mai mult, la nivel național, se vorbea despre problemele financiare cu care se confruntă 17 servicii județene de ambulanță, printre care și cel din Caraș-Severin, care nu mai au bugetul necesar pentru a acoperi luna septembrie, incluzând aici combustibil, reparații, medicamente, materiale sanitare. Contactată telefonic, Barbara Singh, managerul Serviciului Județean de Ambulanță, a confirmat că există probleme, subliniind chiar că toate serviciile de ambulanță din țară se confruntă cu aceleași dificultăți.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu