A vrut să-şi bată salvatorii de la sinucidere - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Este trista poveste agitată a unei reşiţence care a fost smulsă din intenţiile sinucigaşe de către salvatori, asupra cărora ulterior s-au îndreptat crizele de isterie şi exploziile de agresiune ale femeii!

Potrivit Poliţiei judeţului, incidentul s-a petrecut în 11 august, în jurul orei 18.40, când poliţiştii de la municipiu au fost sesizaţi de către Serviciul Județean de Ambulanță, care intervenise deja la caz, în urma solicitării venite din partea familiei unei persoane care se manifesta agresiv și trebuia transportată la spital. Doar că aceasta a fost recalcitrantă şi a refuzat transportul.

„În momentul în care a sosit echipajul mixt la faţa locului, femeia în cauză era recalcitrantă și agresivă, aceștia încercând și reușind, pentru scurt timp, să o liniștească și să o convingă să urce în Ambulanță. Ulterior, persoana a devenit din nou agresivă, încercând chiar să se arunce în fața unei mașini în scop suicidal. Apoi, ar fi încercat să îi agreseze fizic pe membrii echipajului de intervenție. Având în vedere necesitatea imediată de a preveni sinuciderea, autovătămarea persoanei sau vătămarea altor persoane de pe margine, pentru a nu degenera situația, echipajul de intervenție a procedat la imobilizarea persoanei, activitate la care au intervenit în sprijin și doi martori aflați în zonă. În continuare, femeia a fost transportată la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean, unde i-au fost acordate îngrijiri de specialitate“, informează Poliţia judeţului.

JCS-A.M.