COPĂCELE – Asociația Acasă în Banat a continuat campania „Dar din Dar” și de Sfânta Maria s-a îndreptat spre familii…
REȘIȚA – În perioada 7-9 octombrie, dansatorii de la Mystic Reșița au reușit să câștige un număr de cinci medalii de aur la Cupa României & RDF 2022, de la Piatra Neamț!
BĂILE HERCULANE – Aproape 7 kilograme de fragmente vegetale, susceptibile a fi canabis, ridicate de la un bărbat din Domașnea!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Licitația pentru modernizarea tronsonului feroviar Craiova-Caransebeș va fi lansată în acest an! Anunțul a fost făcut chiar de directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Ion Simu-Alexandru, audiat la Comisia pentru Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților!
CORNEREVA – Sigur asta gândesc domnii când văd sortimentele de pălincă cu care soții Nistor și Maria Iustilă participă la târgurile agricole din județ. Și doamnele gândesc la fel privind fructele culese direct din livadă sau brânza tare de Cornereva făcută de cei doi. Nu puțini le consumă pofticioși și din moment ce oamenii îi caută întrebând când vor reveni în zona lor, acesta e cel mai bun certificat de calitate pentru produsele soților Iustilă!
REȘIȚA – Măștile tind să spună mai mult decât ar spune cineva fără mască. Ion Bobeică știe asta!
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană a primit semnătura finanţării pentru un nou proiect de reabilitare, de modernizare şi de extindere a reţelei educaţionale!
CARAŞ-SEVERIN – Birocraţia înregistrării în Spaţiul Privat Virtual a fost simplificată, astfel că pentru persoanele fizice a fost introdusă o nouă facilitate, aceea a identificării vizuale online, procedură deja operaţională!
REŞIŢA – Este trista poveste agitată a unei reşiţence care a fost smulsă din intenţiile sinucigaşe de către salvatori, asupra cărora ulterior s-au îndreptat crizele de isterie şi exploziile de agresiune ale femeii!
REŞIŢA – Edilul a explicat cum a reuşit să înveţe de la alţii să redimensioneze schema de personal, aerisirea permiţându-i să majoreze salariile celor care au meritat acest lucru!
REŞIŢA – Ca în fiecare an, și în 2020 Direcția Silvică din Caraș-Severin și-a propus recoltarea și punerea pe piață a unei palete largi de plante medicinale provenind din fondul forestier administrat sau achiziționate de la culegători ocazionali, sortimentele puse pe piață fiind în cea mai mare parte contractate la această dată cu procesatori din România!
ADVERTORIAL. USR și PLUS au fost construite de oameni care la peste 25 de ani de la Revoluția din 1989 au văzut cum speranțele și năzuințele lor au fost înșelate de politicieni, cum promisiunile unei vieți mai bune s-au transformat aproape de fiecare dată în dezamăgiri, cum corupția și incompetența au pus stăpânire pe țară, în fiecare comunitate, în administrație, în școli sau spitale!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca primul meci pe noul gazon din Valea Domanului, vineri, de la ora 11, cu Pandurii Târgu Jiu!
ZĂGUJENI – Pompierii cărăşeni caută în râul Timiş, la această oră, un băiat de 17 ani, de la Centrul de Plasament din Zăgujeni. Daniel Brădeanu a plecat la scăldat cu alţi tineri şi s-a pierdut în ape, în zona unei foste balastiere! UPDATE. Trupul neînsuflețit al copilului a fost găsit în jurul orei 10 seara de scafandrii de la ISU Arad!
CARAŞ-SEVERIN – Poliţia judeţului recomandă părinţilor să pună între priorităţi siguranţa copiilor lor. Şi, am spune noi, recomandarea e pe bună dreptate, dacă e să luăm în calcul faptul că, doar în prima jumătate a acestui an, au plecat de acasă în mod voluntar 31 de copii!
REŞIŢA – Maestrul Constatin Lucaci va fi omagiat la Reşiţa, municipalitatea luând decizia amplasării unei statui în Centrul Civic!





