Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Chirurgul indian de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a reușit o nouă operație prin care a redat unui bărbat posibilitatea de a-și folosi din nou degetul mare!

Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, din Rugi, a ajuns la spitalul din Caransebeș la sfârșitul lunii septembrie cu policele stâng amputat complet, în urma unui accident în timp ce tăia lemne în gospodărie cu toporul. A intrat pe mâna chirurgului Bhupinder Singh, care a făcut din nou minuni și i-a cusut degetul la loc. Potrivit chirurgului indian, la 12 zile după accident, degetul a redevenit funcțional, bărbatul putând folosi mâna stângă.

Nu e prima oară când Bhupinder Singh reușește astfel de operații, chirurgul indian fiind cunoscut pentru intervențiile sale despre care Caon a mai scris.

JCS-R.M.