CARAȘ-SEVERIN – Carpații de Sud-Vest, locul 4 între destinațiile eco-turistice din lume de văzut în 2022! Ne referim la topul…
CARAŞ-SEVERIN – Rezultatele obţinute în cadrul a două proiecte recente vor fi prezentate, marţi, la Centrul Universitar UBB!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa are numai cuvinte de laudă pentru noul constructor care continuă lucrările la Grădinița „Palatul Fermecat”. În opinia sa, stadiul actual al lucrărilor este unul bun, raportat la nivelul de la care acestea au fost preluate de actualul executant!
LUPAC – Nou promovata vrea să facă o figură frumoasă la prima participare în Liga 3 și caută atât jucători tineri, cât și cu experiență. Iar pe cei cu experiență pare să-i fi găsit deja!
REȘIȚA – Antrenorii de la ACS Banat Girls Reșița organizează vineri, de la ora 17:00, o selecție pentru formarea echipelor…
REȘIȚA – CSM Reșița a participat recent la Cupa „Cetate Deva”, care s-a desfășurat în incinta ștrandului municipal din localitate, cu șapte sportivi, obținând următoarele rezultate foarte bune!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – După ce în lumina reflectoarelor PMP și PNL pozau ca frații, în ascunzișuri, pemepiștii au luat-o pe arătura PSD. Din păcate pentru ei, PSD le-a arătat că vrea totul, uitând de iubirile de ocazie la primul vot pentru ciolanul de la spital!
REȘIȚA – După actualizare, valoarea totală urcă la 74 de milioane de euro. Primăria cofinanțează 2%. Întrebat despre cel mai costisitor proiect al orașului, primarul Ioan Popa a lămurit misterul fazelor acestuia, trei la număr, în valoare inițială de câte 20 de milioane de euro fiecare!
REȘIȚA – Ziua Națională a României a fost sărbătorită și prin șah, 19 jucători confruntându-se la a XVI-a ediție a Cupei 1 Decembrie!
REȘIȚA – Campionatul Național de karate WUKF pentru copiii până în 13 ani s-a desfășurat la Cluj-Napoca, în perioada 7-8 mai, competiție la care au participat 628 de sportivi, de la 45 de cluburi din țară!
REȘIȚA – Reșița se vrea o rampă de lansare pentru scenografi și regizori aflați la început de drum. În acest sens, recent a fost semnat un parteneriat între Teatrul de Vest și universitate!
REŞIŢA – Acţiunea are loc azi, 12 mai, ora 17, în curtea Centrului de Tineret Mansarda din Str. Pictor Andreescu, nr. 20!
BOZOVICI – Dragoste pentru locurile natale! Studiul de fezabilitate pentru noul spital din Bozovici a fost plătit și donat de George Dancea, originar din Eftimie Murgu!
ARMENIŞ – În acest sfârşit de săptămână, WWF România şi WeWilder invită iubitorii de natură şi de mişcare în aer liber la o tabără de tip „safari“ în ţinutul zimbrilor liberi de la Armeniş. Traseele vor fi străbătute pe bicicletă, dar şi pe jos!
CARAȘ-SEVERIN – Reputatul medic și-a descărcat năduful pe Justiție, dând recent o palmă verbală, aplicată în obrazul – zicem noi – nevinovat al Gabrielei Stuparu, actualmente consilier județean. Dincolo de micul conflict-spectacol, din cauza prea multor „bune intenții“, județul ar putea rămâne fără chirurgi…
CARAȘ-SEVERIN – Nu este vorba despre vreo altă știre alarmistă care bântuie internetul, cu titlu amăgitor, ci de o veste cât se poate de reală: astăzi, 11 mai, expiră toate polițele RCA emise de cei de la City Insurance. Și nu doar ele!
CARAȘ-SEVERIN – Suma, în lei – cea mai mare din țară –, este alocată pentru continuarea proiectelor de modernizare a infrastructurii de apă și canal deja aflate în derulare!
CARANSEBEȘ – Sistemul video de monitorizare a municipiului, realizat prin proiectul „Furnizare și montare camere de luat vederi în municipiul Caransebeș”, a fost recepționat astăzi la sediul Poliției Locale, în prezența primarului Felix Borcean, a city managerului Florin Bogdea și a directorului Direcției Strategii, Liviu Jigoria-Oprea!
REȘIȚA – CSM Reșița U19 a fost eliminată marți, 10 mai, din faza a doua eliminatorie a Campionatul Național, după ce a pierdut, scor 2-5, partida cu ACS Unirea Bascov!
