Final de sezon cu gust amar pentru handbalul reșițean - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Având în vedere că CSM Reșița n-a mai disputat ultimul meci de acasă din campionatul Diviziei A, rosso-nerii au dorit să organizeze un amical pentru ca suporterii să-i vadă la treabă pentru ultima dată în acest sezon. Așadar, echipa s-a împărțit în două, seniori și tineri, iar ultimii au reușit să se impună cu scorul de 38-35!

„Întâlnirea cu juniorii a fost una benefică, am făcut un spectacol frumos și mă bucur că iubitorii handbalului au venit la sală să ne vadă la treabă, chiar și la un meci amical. Au jucat majoritatea juniorilor de la club, noi seniorii am pierdut acest meci, dar important este că am făcut spectacol. Am încheiat acest sezon cu acest joc amical. Am vrut să ne vadă spectatorii noștri pentru ultima dată în acest sezon și vreau să le mulțumesc pentru susținere. Le mulțumesc lui Cristi Bobar și primarului Ioan Popa pentru susținerea pe care ne-au acordat-o până acum. Sunt convins că în continuare lucrurile vor sta și mai bine. Cred că merităm, am demonstrat acest lucru și vom aborda și mai serioși sezonul viitor. Îmi doresc să fac la Reșița o echipă care joacă din pasiune și se dăruiește 100%. Trebuie să respectăm acest sport”, a declarat Marius Bahan, coordonatorul secției de handbal de la CSM Reșița.

Reamntim că Reșița ar fi putut să joace din sezonul viitor în Liga Zimbrilor, drept pe care l-a obținut pe teren, fiind prima în clasamentul Diviziei A! Din păcate, conducerea clubului a anunțat că nu se va înscrie în Liga Zimbrilor și va continua tot în al doilea eșalon al handbalului românesc!

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu