Caraş-Severin, Romania

BOZOVICI – Dragoste pentru locurile natale! Studiul de fezabilitate pentru noul spital din Bozovici a fost plătit și donat de George Dancea, originar din Eftimie Murgu!

Deopotrivă cetățean român și american, George Dancea a plătit și donat către primărie studiul de fezabilitate pentru noul spital, ambulatoriu ce va fi ridicat din temelii chiar lângă vechiul spital. Dânsul a dorit ca suma să nu fie făcută publică, declarându-ne că „este un gest de suflet, nu unul material“.

Româno-americanul cu suflet mare, care a văzut lumina zilei în 1955 la Rudăria, a dorit să ajute Valea Almăjului să aibă din nou spital. Studiul de fezabilitate este un ajutor binevenit pentru comuna Bozovici, dar şi pentru toată Valea Almăjului, pentru care, potrivit primarului Adrian Stoicu, suma plătită de domnul Dancea ar fi fost una enormă. Motiv pentru care, inițial, Primăria Bozovici s-a gândit la o asociere cu o entitate privată, dar s-a luat în calcul și implicarea Consiliului Județean. Însă soluția a venit din partea almăjanului stabilit peste Ocean, care s-a oferit să doneze proiectul împreună cu toată documentația necesară demarării lui.

„Era greu să reabilităm vechiul spital pentru că spațiile nu puteau fi făcute conform cerințelor actuale. De aceea, construirea unui spital nou în care să prindem toate cabinetele de specialitate care există în momentul de față, plus tot ce înseamnă un serviciu medical rapid şi modern, pentru că e foarte important să ai serviciu medical aproape. Am vrut asta deoarece Bozovici este polul de interes al Văii Almăjului. Îi mulţumesc domnului Dancea pentru implicare, pentru donaţie si pentru efort. Pentru noi înseamnă foarte mult acest studiu, practic, este baza noului spital din Valea Almăjului. Pentru că eu asta mi-am dorit mereu să facem în zonă: spitalul și drumurile“, ne-a declarat primarul Bozoviciului, Adrian Stoicu.

Actul de donație al studiului de fezabilitate, întocmit de George Dancea, a fost înmânat primarului comunei Bozovici, în şedinţa ordinară din luna aprilie a Consiliului Local Bozovici, de către Nina Curița, redactorul-șef al ziarului Jurnal de Caraş-Severin și caon.ro, la dorința expresă a domnului Dancea, fapt care ne onorează şi ne obligă să continuăm şi să susţinem această lucrare frumoasă şi necesară. „Sunt sigur că Nina Curiţa şi instituţia media pe care o reprezintă vor veghea ca lucrurile să se întâmple şi spitalul să devină un vis împlinit în viitorul apropiat“, ne-a spus George Dancea.

Această inițiativă nu este prima de acest gen a „americanului” născut la Rudăria. În iulie 2019, prin eforturile sale, o altă unitate medicală a fost ridicată în satul său natal, de serviciile medicale de acolo bucurându-se locuitorii din întreaga Vale a Almăjului.

JCS-Ionel Ivașcu