CARAȘ-SEVERIN – Asta pentru că cifrele precizate de Grupul de Comunicare Strategică sunt altele decât cele comunicate de Direcția cărășeană…
CARAȘ-SEVERIN – Asta este concluzia trasă de simpli cetățeni după ce au văzut imaginile postate de drumari, cu mobilierul dintr-un loc de parcare vandalizat de amorul artei, cu o zonă cu indicatoare rupte, ambele pe DN 6, și cu un parapet îndoit pe DN 58B, toate în Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă înainte de pandemie, în evidențe, figurau peste 50.000 de cărășeni salariați activi, astăzi mai avem undeva la peste 48.000 în câmpul muncii!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
DULEU – Polițiștii cărășeni au prins 3 bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 54 de ani, în pădurea din zona denumită „Cornet“, din zona satului Duleu, comuna Fârliug. Oamenii legii îi bănuiesc pe cei trei că ar fi tăiat, fără drept, peste 25 de arbori, de specii și dimensiuni diferite, pe care i-ar fi furat cu ajutorul unui autovehicul!
CARAŞ-SEVERIN – „Elveția României”, viziune, dezvoltare, locuri de muncă sunt doar niște termeni sau sintagme folosite când și când, fără prea mare acoperire în realitatea turistică din acest judeţ!
REȘIȚA – Performanță remarcabilă pentru dansul sportiv din Reșița și Caraș-Severin! Dansatorii Marius Pădurean și Adelina Stanciu au reușit să câștige medalia de argint la competiția internațională German Open Championships!
CARANSEBEŞ – Asta susţine primarul Caransebeşului vizavi de adresa prin care prefectul arată că închiderea Pieţei Gugulanilor nu are bază legală. Edilul ne-a spus şi că refuzul de a redeschide piaţa nu are nicio legătură cu relaţia tensionată dintre el şi Luminiţa Verdeş, reprezentanta pieţei!
CARAŞ-SEVERIN – Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei judeţului au controlat nu mai puţin de 92 de societăţi comerciale din Caraş-Severin, în perioada 20-31 martie, pe linia comerţului ilicit cu medicamente, dispozitive medicale şi de protecţie, precum şi cu produse alimentare şi alte produse de bază!
ROMÂNIA – Mai sunt şi veşti bune în ţară, unele anunţate chiar de senatorul Eugen Teodorovici căruia preşedintele Iohannis i-a făcut joi pe plac!
CARAŞ-SEVERIN – Iar faptul că în statisticile naţionale Caraș-Severinul apare cu 23 de vindecaţi nu are nicio legătură cu judeţul nostru!
Vrei să îți cumperi un Smart TV, dar nu știi care sunt cele mai performante modele? Un Smart TV este o investiție destul de mare, așa că este bine să te informezi, să citești mai multe review-uri înainte de a alege un produs.
VEST – Europarlamentarul Gheorghe Falcă, preşedintele PNL Arad, susţine că ţara noastră a obţinut a patra cea mai mare alocare nerambursabilă de fonduri de la Uniunea Europeană pentru lupta împotriva COVID!
REŞIŢA – Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin ne-a comunicat că au mai fost aplicate două amenzi pentru nerespectarea regimului de autoizolare la domiciliu, protocol aplicat persoanelor sosite din state afectate de noul coronavirus!
REŞIŢA – Instituţia Prefectului Caraş-Severin a trimis câte o adresă către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Caransebeş şi către Comitetul Local pentru situaţii de Urgenţă Bocşa, prin care arată că măsura de închidere a pieţelor din cele două oraşe nu are bază legală!
REȘIȚA – Reșițeanca Alina Vuc a fost desemnată de Federația Internațională de Lupte cea mai bună luptătoare din lume în 2019 la categoria 50 de kg!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre cele asigură protecţie totală împotriva COVID, atât de necesară în aceste zile sistemului sanitar românesc!
