CARAŞ-SEVERIN – Starea cunoscutului medic reşiţean este stabilă la ora actuală, după ce a stat internat câteva zile pe ATI,…
VEST. EUROSFAT, cel mai mare forum de afaceri europene din România, ajunge anul acesta în premieră la Timișoara, în perioada 13-14 octombrie 2023, la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT)!
CARAȘ-SEVERIN – După 5 percheziții domiciliare în Caraș-Severin și Mureș, s-a recuperat aproximativ 70% din prejudiciu, bunurile furate de la o firmă din Bozovici fiind găsite asupra unui bărbat de 47 de ani, din Mureș!
REŞIŢA – Chiar dacă nu toţi proprietarii se mulţumesc cu case noi la Finanţe sau după Rogge, acolo unde primăria are teren de case, lucrurile vor fi duse până la capăt!
BĂILE HERCULANE – Deşi termenul de finalizare era în 2020, s-a reuşit prelungirea contractului, astfel încât la toamnă să poată…
CARAȘ-SEVERIN – ACS Banat Girls va continua să evolueze în Liga 1 de fotbal feminin, dar nu va mai reprezenta județul Caraș-Severin! Banat Girls a găsit sprijin din toate punctele de vedere în comuna Comloșu Mare, din județul Timiș!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Echipa municipalității, CSM Caransebeș, a debutat sâmbătă pe teren propriu cu Universitatea NTT Data Cluj, principala favorită la promovare din Divizia A 2 Vest!
REȘIȚA – Echipa pregătită de Flavius Stoican a fost foarte aproape să obțină un punct, dar CS Mioveni a reușit ca pe final de partidă să marcheze golul câștigător și s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Reșiței!
LUPAC – AFC Voința Lupac a câștigat cu scorul de 2-1, partida cu CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, de pe stadionul „Municipal”! După acest succes, echipa pregătită de Boșco Vișatovici va termina play-off-ul pe locul 3!
REȘIȚA – Liderul a câștigat sâmbătă, 14 mai, cu scorul de 4-0, confruntarea cu CSM Deva, din etapa a VIII-a a play-off-ului Ligii 3, Seria a VII-a! În etapa precedentă, rosso-nerii au trecut cu 5-1 de Pandurii Târgu Jiu!
CARANSEBEȘ – Actualul ministrul al Transporturilor a spus vineri la Caransebeș că modul în care predecesorul său a gândit licitația studiului de fezabilitate (SF) pentru drumul menționat era ca și cum nu s-ar fi dorit realizarea acestuia! Fostul ministru spune însă că Grindeanu a anulat ilegal licitația și că noua licitație nu duce decât la o și mai mare întârziere!
CARAȘ-SEVERIN – Prima bursă generală, după o suspendare de aproape trei ani, organizată vineri, 20 mai, de la ora 9.00, în sala Campus Cafe din curtea universității reșițene, își anunță primul bilanț al pregătirilor!
CARAȘ-SEVERIN – Cum obținem ziua liberă pentru autorecenzare? Este întrebarea la care răspunde Inspectoratul Teritorial de Muncă din Caraș-Severin. Cu precizarea că perioada de autorecenzare a fost prelungită!
CARAȘ-SEVERIN – În primul rând, am spune noi, să dorești să devii și să pui pasiune în ceea ce faci. Iar salvatorii de la ISU completează tabloul!
CARAȘ-SEVERIN – Românii muncesc în Europa, iar pământul țării rămâne nelucrat sau se transformă în pășuni. Realitate pe care Marius Damian o cunoaște cu atât mai bine cu cât provine din mediul rural!
BERZOVIA – O cărășeancă ne scrie că podul din Berzovia, de la intrarea dinspre Ramna, s-a surpat, iar cei care trec pe acolo se văd nevoiți să facă un ocol de vreo 9 kilometri, pe un drum pietruit. Asta pentru că circulația pe DJ572, în zona podului, a fost închisă pe o perioadă nedeterminată!
CARAȘ-SEVERIN – Acestea este tabloul sancțiunilor și confiscărilor făcute de polițiștii cărășeni, în perioada 9-13 mai!
CARAȘ-SEVERIN – Carpații de Sud-Vest, locul 4 între destinațiile eco-turistice din lume de văzut în 2022! Ne referim la topul 50 întocmit recent de publicația Big7travel în care primele trei locuri sunt ocupate de Bhutan, Botswana și Gambia!
