Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Zilele trecute, aleşii locali au aprobat noi modificări la proiectul prin care 1132 de gospodării din patru cartiere ale Reşiţei urmează să fie racordate la reţeaua de gaze!

La sfârşitul anului trecut, aleşii reşiţenilor au aprobat studiul de fezabilitate reactualizat pentru extinderea reţelei de gaze naturale şi a branşamentelor în cartierele Secu, Cuptoare, Doman şi Moniom. De atunci şi până acum lucrurile s-au mai schimbat, iar ca urmare a solicitării de clarificare transmisă de curând de către comisia de evaluare din cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM), comisie care a verificat eligibilitatea acestui important proiect, a fost necesară aprobarea unei alte hotărâri de consiliu local. Ca urmare, aleşii locali s-au întrunit recent în şedinţă de îndată pentru a aproba o serie de modificări şi completări la hotărârea de consiliu local din decembrie 2020, prin care studiul de fezabilitate a primit undă verde.

Un aspect din solicitarea de clarificare se referă la defalcarea sumelor necesare implementării investiţiei, pe surse de finanţare, precum şi completarea indicatorilor de realizare a proiectului. Astfel, suma eligibilă nerambursabilă, potrivit finanţării prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, este acum de 18.697.186,05 lei, contribuţia proprie cu finanţare de la bugetul local este de 676.128,68 lei, iar suma neeligibilă care va avea finanţare tot de la bugetul local este de 4.120.170,66 lei.

Potrivit documentaţiei tehnice, lungimea reţelelor inteligente de transport şi distribuţie este de 31,6 km, iar numărul de gospodării şi obiective social-culturale care vor beneficia de racordarea la reţeaua de gaze naturale este de 1132. Dincolo de cifre, solicitări, modificări şi completări, aşteptările locuitorilor din cele patru cartiere ale Reşiţei sunt mari, vizavi de această importantă investiţie, pentru că racordarea la reţeaua de gaze înseamnă, de fapt, civilizaţie şi confort.

JCS-Nicoleta Moraru