ORAVIȚA – Primele dispozitive şi echipamente medicale au ajuns zilele trecute la Spitalul Orăşenesc Oraviţa, graţie unui proiect cu finanţare europeană derulat în parteneriat cu Primăria Oraviţa.
REȘIȚA – Admiterea 2022 la Universitatea Babeș-Bolyai va începe luni, 11.07.2022, ora 8. Candidații la admiterea din sesiunea de vară au posibilitatea de a se înscrie online, accesând platforma la adresa https://admitere2022.ubbcluj.ro/!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Vlad Caraș, luptător legitimat la Clubul Sportiv Municipal Reșița, se va lupta pentru calificarea la Campionatul Mondial ce se va desfășura la Constanța, la sfârșitul verii!
BOZOVICI – La Bozovici, patru studii de fezabilitate sunt gata de un an. Finanțarea e suspans total. Este vorba despre obiective de investiții pe care primăria le vrea finanțate prin Programul „Anghel Saligny”. Acestea însă sunt pe o lungă listă de așteptare și, în exprimarea primarului Adrian Stoicu, „mai poate dura o lună, două sau poate nu se vor finanța niciodată”.
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre copiile actelor de identitate, de stare civilă, de proprietate sau privind situația fiscală, cerute de diferite instituții, cu diverse ocazii. Schimbul de hârtii va opera virtual, între instituții!
CARAŞ-SEVERIN – Deja două persoane sunt internate la Timişoara. Mâine, 6 martie, DSP Caraş-Severin va recolta probe de la locatarii blocului respectiv, asta după ce dr. Radu Alexandru Macovei, de la Spitalul Clinic de Urgență București, a precizat că se impun astfel de analize.
ROMÂNIA – Dacă în urmă cu trei săptămâni ministrul de Interne primea aviz negativ pentru Guvernul Orban 2, iată că parlamentarii au revenit la sentimente mai bune și i-au dat aviz favorabil în Guvernul Câțu.
CARAŞ-SEVERIN – Asta pentru că oamenii încă nu înţeleg diferenţa dintre carantină şi autoizolare şi cer ajutoare materiale pentru a depăşi criza generată de COVID-19.
MOLDOVA NOUĂ – Barja croată scufundată în Dunăre în februarie 2015, care transporta 850 tone de îngrăşământ de tip NPK (compoziţie de azot, fosfor şi potasiu), a împlinit un cincinal de când este admirată de fauna subacvatică din zona Moldova Nouă.
REŞIŢA – Încă de anul trecut, Primăria avertiza că trebuie să dărâme garajele din zonă, pentru efectuarea lucrărilor la un drum de acces public, însă abia acum acest lucru se va concretiza.
MUNTELE MIC – A doua ediție a Cupei “Primăverii weSKI Muntele Mic” are loc în weekend, sâmbătă, 7 martie, pe pârtia Vâlsanu, cea mai faină din stațiune. Premiile sunt și ele consistente, peste 10.000 de lei puși la bătaie de cei de la weSKI.
REȘIȚA – Junioarele II de la Liceul Teoretic “Traian Vuia” din Reșița au pierdut marți, 3 martie, scor 29-34 (16-17), partida cu Chimia Râmnicu Vâlcea, din etapa a II-a din Grupa Valoare. Elevele Luciei Moruț au întâlnit în acest meci jucătoare mai mari ca vârstă, dar au reușit, mai ales în prima repriză, să se apropie pe tabelă de jucătoarele de la Vâlcea.
REȘIȚA – O nouă ediție a Cupei “Mărțișor” la șah a avut loc luni, 2 martie, la Sala Polivalentă din Reșița. A fost cea de a XI-a ediție în care jucătorii s-au întrecut în sistem elvețian, 7 runde, open general, timpul alocat pentru fiecare șahist fiind de 10 minute toate mutările cu increment 5 secunde pe mutare, conform regulamentului FIDE al jocului de șah rapid.
CARAŞ-SEVERIN – Un bărbat din Oțelu-Roșu, căutat pentru tentativă de omor a fost prins de poliţişti. Este vorba despre bărbatul de 31 de ani care este bănuit că, în ziua de Dragobete (24 februarie) „și-ar fi agresat fosta concubină cu un obiect tăietor înțepător, ca urmare a agresiunii aceasta fiind transportată la spital“, după cum ne informează Poliţia judeţului.
CARAŞ-SEVERIN – Autorităţile cărăşene au luat măsuri pentru prevenirea pătrunderii bolii pe teritoriul judeţului, întrucât aceasta a fost depistată la doar câţiva kilometri de graniţa cu Caraşul. Cinci localităţi din Caraş sunt supravegheate!





