Locatarii blocului cu mercur din Moldova Nouă, supuşi analizelor - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Deja două persoane sunt internate la Timişoara. Mâine, 6 martie, DSP Caraş-Severin va recolta probe de la locatarii blocului respectiv, asta după ce dr. Radu Alexandru Macovei, de la Spitalul Clinic de Urgență București, a precizat că se impun astfel de analize.

După cum ştiţi, în 25 februarie, pe str. Mihai Viteazu, în spatele Blocului 27, scara 3 din Moldova Nouă, a fost reclamată prezența unor biluțe dintr-o substanță care părea a fi mercur, pe o suprafață de aproximativ doi metri pătrați, În urma cercetărilor efectuate de către reprezentantul DSP Caraș-Severin, sosit la fața locului, împreună cu cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Semenic”, s-a constatat că în uscătoria dintre etajele II și III a fost vărsată dintr-un recipient o substanță asemănătoare mercurului. Substanța a ajuns pe exteriorul blocului și pe sol. Ulterior, a fost identificat un recipient de plastic cu 0,25 ml cu mercur. Toată cantitatea de mercur rămasă a fost apoi colectată, după care a fost predată în custodia DSP Caraș-Severin, urmând ca o firmă autorizată să o preia și să o distrugă.

În urma producerii acestui accident, nicio persoană din acel bloc nu a acuzat la acel moment eventuale stări de rău. Ulterior, din proprie inițiativă, una dintre locatarele acestei scări de bloc a efectuat un set de analize pentru dânsa și fiul ei, pentru a determina concentrația de mercur din organisme. Analizele au fost recoltate în județul Mehedinți, iar efectuarea lor a fost realizată de către o clinică din Germania. Locatara și fiul ei s-au prezentat la Spitalul „Louis Țurcanu“ din Timișoara, deoarece au avut valori peste limita normală. La această oră, cele două persoane se află internate în spitalul timișorean, fiindu-le administrată medicația specifică.

În vederea gestionării situației, conducerea DSP a luat legătura cu dr. Radu Alexandru Macovei, de la Spitalul Clinic de Urgență București, care a precizat că se impun analize medicale pentru toți locatarii scării de bloc. În acest context, a fost contactată Bioclinica Timișoara, care a dovedit deschidere și va sprijini această acțiune, punând la dispoziția DSP kiturile de recoltare specifice, ridicate în cursul zilei de azi de către o mașină a DSP Caraș-Severin iar mâine, 6 martie 2020, vor fi recoltate probele. Având în vedere că analizele respective nu sunt decontate de către CJAS Caraș-Severin, autoritatea locală va susține contravaloarea acestora, iar testarea cetățenilor din imobilul afectat se va realiza cu sprijinul Spitalului Orășenesc Moldova Nouă, la sediul instituției medicale.

JCS- Nina Curiţa