Caraş-Severin, Romania

MUNTELE MIC – A doua ediție a Cupei “Primăverii weSKI Muntele Mic” are loc în weekend, sâmbătă, 7 martie, pe pârtia Vâlsanu, cea mai faină din stațiune. Premiile sunt și ele consistente, peste 10.000 de lei puși la bătaie de cei de la weSKI.

„Skiori, e momentul să vedem cum știți să faceți față concurenței unui SLALOM URIAȘ!”. Așa își încep organizatorii invitația lansată iubitorilor sporturilor de iarnă, pentru ceea ce devine deja tradiție, Cupa “Primăverii weSKI Muntele Mic“. Potrivit acestora, se va lua în calcul cel mai bun punctaj obținut prin cronometrare și arbitraj, după alunecarea printre cele 35-40 de porți aflate de-a lungul Pârtiei Vâlsanu.

„Pentru categoriile de vârstă >10 ani și 10-14 ani, lungimea traseului va fi de 400 m, iar pentru categoria de vârstă 14-18 ani și OPEN, traseul va avea 1,5 km. Sosirea va fi la baza pârtiei Vâlsanu. Competiția se organizează într-o singură manșă. Doar în cazul vremii favorabile, vor fi două manșe, pe nocturnă, pentru categoriile de vârstă 18+, unde vor fi premii separate. Festivitatea de premiere și afterparty-ul se vor desfășura la baza pârtiei Vâlsanu. Premiile sunt oferite de către echipa weSKI, împreună cu sponsorii și partenerii, iar valoarea totală a premiilor va depăși 10.000 de Ron. Vă rugăm să nu uitați ca este o competiție de amatori și dorim să evitați riscul de accidentări”, ne-a precizat Cristi Dunca.

Taxa de înscriere se percepe doar pentru participanții de la +15 ani, este în valoare de 50 de lei, iar suma strânsă va fi redirecționată către susținerea Școlii de Schi “weSki School Muntele Mic”. Înscrierile la competiția nr. 1 de schi a sezonului se pot face la casieria weSKI de pe Muntele Mic, dar și online, data limită fiind 6 martie 2020, accesând linkul https://forms.gle/fygrKmFGZtD4EMky8.

Așadar, sâmbătă, nu vă faceți alte planuri și mergeți la cel mai tare concurs de schi din acest sezon, organizat de weSKI Muntele Mic! CAON este partenerul media al evenimentului.

JCS-Nina Curiţa