REȘIȚA – În perioada 6-8 martie, la sala de sport a Colegiului „Mircea Eliade” din Reșița s-a desfășurat Campionatul Național…
REȘIȚA – Cupa „Reșița” a reunit la start 50 de piloți din toată țara și din Bulgaria, care s-au întrecut pe celebrul traseu virajat din Valea Domanului! Aceasta a fost a doua etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, iar cea de-a treia se va organiza în luna august, la Straja!
ORAVIȚA – Primele dispozitive şi echipamente medicale au ajuns zilele trecute la Spitalul Orăşenesc Oraviţa, graţie unui proiect cu finanţare europeană derulat în parteneriat cu Primăria Oraviţa.
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
BĂILE HERCULANE – Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, Primăria și Consiliul Local Băile Herculane organizează începând de azi şi până în 8 iulie 2022 Festivalul Internaţional de Folclor „Hercules“, ediţia 52!
CARANSEBEȘ – Potrivit city managerului Florin Bogdea, valoarea inițială a proiectului spitalului modular, de 14,7 milioane de lei, a crescut la 23,6 milioane de lei, bani pe care primăria speră să-i obțină tot din fonduri europene în cea mai mare parte!
CARAȘ-SEVERIN – În primele două zile ale lunii iulie, polițiștii rutieri și cei de ordine publică au derulat mai multe acțiuni pe drumurile din județ, legate de viteză sau de conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, oamenii legii fiind și cu ochii pe conducătorii de motociclete, mopede, biciclete și trotinete electrice!
REȘIȚA – CSM Reșița va întâlni duminică, 8 martie, de la ora 12:30, în deplasare, Rapid București, într-un joc din etapa a XXIV-a a Ligii 2. Înainte de acest joc, Dorinel Munteanu susține că îi este greu să alcătuiască echipa, având în vedere faptul că toți jucătorii din lot s-au pregătit foarte bine în ultima perioadă!
REŞIŢA – Atâtea iniţiative importante pentru viaţa urbei au primit, în ritm galopant, votul aleşilor reşiţenilor, într-o şedinţă de îndată!
GRĂDINARI – Există un cărăşean de 61 de ani în cazul căruia alcooltestul a indicat un rezultat surprinzător, de 5,79 mg/l alcool pur în aerul expirat (ştiut fiind faptul că în sânge cantitatea e cam dublă). Şi nu, nu era în comă, ci la volan, la Grădinari, conducând fără permis, un autoturism neînmatriculat, care avea numere false…
CARAȘ-SEVERIN – România continuă să taie păduri fără a ţine cont de nimeni şi de nimic, agăţându-se de orice hârţoagă sau chichiţă birocratică prin care poate să justifice tăierile!
REŞIŢA – Oamenii legii vorbesc despre cinci bărbaţi prinşi în flagrant delict, imediat după ce au spart un depozit, unul dintre ei fiind urmărit naţional: reşiţeanul căutat după ce a spart 12 apartamente!
CARAŞ-SEVERIN – Deja două persoane sunt internate la Timişoara. Mâine, 6 martie, DSP Caraş-Severin va recolta probe de la locatarii blocului respectiv, asta după ce dr. Radu Alexandru Macovei, de la Spitalul Clinic de Urgență București, a precizat că se impun astfel de analize.
ROMÂNIA – Dacă în urmă cu trei săptămâni ministrul de Interne primea aviz negativ pentru Guvernul Orban 2, iată că parlamentarii au revenit la sentimente mai bune și i-au dat aviz favorabil în Guvernul Câțu.
CARAŞ-SEVERIN – Asta pentru că oamenii încă nu înţeleg diferenţa dintre carantină şi autoizolare şi cer ajutoare materiale pentru a depăşi criza generată de COVID-19.
MOLDOVA NOUĂ – Barja croată scufundată în Dunăre în februarie 2015, care transporta 850 tone de îngrăşământ de tip NPK (compoziţie de azot, fosfor şi potasiu), a împlinit un cincinal de când este admirată de fauna subacvatică din zona Moldova Nouă.
REŞIŢA – Încă de anul trecut, Primăria avertiza că trebuie să dărâme garajele din zonă, pentru efectuarea lucrărilor la un drum de acces public, însă abia acum acest lucru se va concretiza.





