Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Junioarele II de la Liceul Teoretic “Traian Vuia” din Reșița au pierdut marți, 3 martie, scor 29-34 (16-17), partida cu Chimia Râmnicu Vâlcea, din etapa a II-a din Grupa Valoare. Elevele Luciei Moruț au întâlnit în acest meci jucătoare mai mari ca vârstă, dar au reușit, mai ales în prima repriză, să se apropie pe tabelă de jucătoarele de la Vâlcea.

„Le felicit din tot sufletul pe fetițele mele, pentru că nu ne-am făcut de râs. Ăsta e jocul, o echipă câștigă, cealaltă pierde, dar e important ca la finalul celor 60 de minute să poți spune: am făcut totul, atât s-a putut. Dacă vă uitați pe foaia de arbitraj, formația oaspete a avut în componență patru fete de la Centrul de Excelență. Eu nu joc decât cu fetele mele din Reșița, care sunt mai mici cu un an, doi, sau chiar trei decât adversarele din campionat. Mă mândresc cu aceste fetițe și le felicit pentru acest joc. Din păcate, la acest meci nu am avut bancă. Nu-mi permite regulamentul să introduc fete și mai micuțe, că aș baga mai multe. Următorul joc va fi la Energetic și îmi doresc foarte mult ca aceste fetițe să crească în valoare, a declarat profesoara Lucia Moruț.

Slageana Radosavlevici, una dintre cele mai bune jucătoare de pe teren, a spus: „A fost un meci greu, chiar foarte greu. Majoritatea fetelor de la Chimia Rm. Vâlcea au fost născute în anul 2003, noi fiind mai mici cu un an, doi și chiar trei ani. Indiferent de scor, noi am ieșit cu capul sus de pe teren și încă avem în gând calificarea la turneul final. Sunt mândră că fac parte din această echipă”.

În etapa următoare, reșițencele vor întâlni pe data de 7 martie, în deplasare, Gr. Sc. Energetic Râmnicu Vâlcea.

JCS-Ștefan Moraru