REŞIŢA – Ultima săptămână din luna iulie este dedicată înmatriculării candidaților din sesiunea de vară a admiterii 2020. La cele…
CARANSEBEȘ – E opinia primarului Caransebeșului, care consideră că certurile între partide împiedică proiectele de dezvoltare din Caraș-Severin! Felix Borcean a făcut aceste declarații în contextul acordării de către Consiliul Local Caransebeș a unui acord de principiu pentru folosirea unei suprafețe de teren necesare Domeniului Schiabil Nedeia, proiect donat de Romeo Dunca județului!
CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș a pierdut sâmbătă, 27 august, scor 2-3, jocul cu Viitorul Șimian, din prima etapă a Seriei a VII-a Ligii 3! Cărășenii au și egalat în minutul 90, dar reușita a fost anulată de tușier! Pentru Ezeriș au marcat puștiul de 16 ani Sorin Careba (eurogol de la 25 de metri) și Ionuț Derbac!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Stă în firescul vieții să avem momente în care trebuie să simțim că altarele sufletului se prăbușesc cu zgomot, că icoanele valorilor și chipurilor în care credeam se fac cioburi, stă în firescul lumii să avem încercări care ne testează puterea caracterului!
VALEA ALMĂJULUI – În această dimineață, pompierii militari din Bozovici au fost chemați să intervină la un accident de circulație ce a avut loc pe drumul din apropiere de Borlovenii Noi!
CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac a fost repartizată în Seria a VII-a a Ligii 3, alături de FC Progresul Ezeriș, iar CSM Reșița a fost trimisă să joace contra echipelor din Arad și Timiș!
REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean promovează intens proiectul prin care cetăţenii urbei pot schimba zonele din jurul blocurilor în care locuiesc, pe banii municipalităţii!
CARAȘ-SEVERIN – Speranţele sunt mari, şi-ar dori ca până în ultima zi de depunere să aibă candidaţi în peste 90% din UAT-urile din judeţ. Pledează pentru o administraţie fără penali şi pile, pentru o digitalizare îndreptată spre nevoile cetăţenilor, pentru întoarcerea acasă şi pentru dezvoltarea infrastructurii de business!
OŢELU ROŞU – Potrivit Poliţiei, tânărul de 17 ani şi-ar fi urmărit victima, de 52 de ani, aflată într-un scaun cu rotile, pe o stradă din oraş, joi seara, undeva în jurul orei 22.30. Iar atunci când şi-a ajuns victima, într-un loc mai puţin luminat, ar fi trântit-o la pământ, furându-i borseta în care omul avea câteva bunuri personale şi un telefon mobil!
CARAŞ-SEVERIN – Poliţia judeţului recomandă atenţie conducătorilor auto care tranzitează DN 6, între cele două localităţi!
REŞIŢA – Înmulţirea şerpilor este o realitate de care nici Reşiţa nu a scăpat. Potrivit jandarmilor, în mai puţin de o oră, au fost sesizaţi de două persoane diferite care aveau aceeaşi problemă: un şarpe le-a intrat în autoturism!
CARAŞ-SEVERIN – Cristian Gâfu face un apel la cărăşeni şi îi îndeamnă să respecte cu stricteţe măsurile de prevenţie a îmbolnăvirii cu Covid!
REȘIȚA – Din cauză că cei de la Pandurii Târgu Jiu nu au primit testele Covid la timp, amicalul cu CSM Reșița a fost anulat! Rosso-nerii s-au reorientat rapid și tot astăzi, de la ora 18:00, vor juca cu Corvinul Hunedoara, în deplasare!
REŞIŢA – Relansarea economică şi redeschiderea magazinelor au găsit comercianţii de haine cu stocuri de iarnă, fără prea multe soluţii de a face rost de haine de vară!
REŞIŢA – Consiliul Local Reşiţa a aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru „Zone rezidenţiale cu locuinţe colective şi funcţiuni complementare pe malul drept şi stâng al râului Bârzava-zona Stavila“!
CARAŞ-SEVERIN – Ministrul Mediului, Costel Alexe, a explicat cum Caraş-Severinul, „unul dintre cele mai frumoase judeţe ale României“, a ajuns, prin management defectuos, „Cenuşăreasa Romsilva“, vitregit de investiţii!