CARANSEBEŞ – Anunțată cu surle și trâmbițe, presupusa investiție de 20 de milioane de euro de la Caransebeș nu a…
ANINA – Cam 3 milioane de lei ar fi necesari Primăriei Anina pentru ca incinta să aibă tot ce trebuie. Scriem asta deoarece, conform consilierului primăriei, Gheorghe Românu, lucrările au ajuns la stadiul de 60%!
CARANSEBEȘ – Liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin a fost învins la Buziaș, de echipa de Liga 3, scor 4-1 în favoarea timișenilor, după o primă repriză foarte echilibrată!
FIZEȘ – Agresorul tânărului de 20 de ani din Fizeș, care a fost bătut mișelește în curtea barului din sat, este trimis în judecată pentru tentativă de omor!
CARAŞ-SEVERIN – Procurorii din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Victor Naidan, arhitectul…
CARANSEBEȘ – Este vorba de 340.000 de lei alocați de municipalitatea din Caransebeș pentru proiectele pe Legea 350 privind finanțările nerambursabile de la bugetul local, din care mai bine de jumătate se îndreaptă către Culte!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Primarului Ioan Popa îi place la maxim vehiculul pe care turcii de la Durmazlar l-au adus duminică la Reșița. Acesta poate transporta 135 de călători, dispune de 32 de scaune ergonomice rezistente la șocuri, are Wi-Fi, prize USB, climatizare separată pentru călători și vatman, două rampe pentru persoane cu dizabilități, sistem care contorizează numărul de pasageri foarte important pentru graficul de circulație!
CARAȘ-SEVERIN – Județul a intrat în anul 2023 cu mai mulți bolnavi cronici decât în 2022, procentul acestora crescând de la 51 la 53%. Situația a fost prezentată zilele trecute, în cadrul ședințelor organizate la nivel prefectural, fiind vorba despre prezentarea unui raport al Direcției de Sănătate Publică!
CARANSEBEȘ – E noua propunere care vine din partea asociației deținătoare a stadionului din Teiuș. Propunerea a fost transmisă administrației locale printr-un consilier local, într-o ședință pe tema bugetului pe 2023, la care au participat conducerea municipalității și mai mulți aleși locali!
ERSIG – Şirul faptelor bune nu se opreşte pentru echipa de la „Acasă în Banat“. Recent, voluntarii asociaţiei au vizitat o familie din Ersig, greu încercată de problemele vieţii!
CARAŞ-SEVERIN – Ciurul defect de la deponeu a împiedicat buna desfăşurare a acestuia, gunoaiele strângându-se peste tot prin judeţ!
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană spune că a avansat spre transformarea zonei complexului de bazine „7 Noiembrie“. Anunţul pentru achiziţia lucrărilor – estimate la 22,54 milioane de lei, cu TVA – pentru noul centru multifuncţional a fost depus pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice!
CARAŞ-SEVERIN – Asta a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean, cerându-i şefului ISU Semenic să facă o solicitare pentru ca în Caraş-Severin să nu se întâmple o tragedie ca la Constanţa!
CARAŞ-SEVERIN – Sistemul judiciar a funcţionat, şi anul trecut, cu mai puţini judecători decât avea nevoie, la Reşiţa, spre exemplu, doar jumătate din posturi fiind ocupate!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița joacă vineri, 26 februarie, de la ora 13:45, cu AHC Dobrogea Sud, în sala Rapid!
CARANSEBEȘ – Forfotă azi la vechea de uzină de apă a Caransebeșului din zona Balta Sărată, unde Poliția a fost chemată pentru că niște muncitori de la AquaCaraș ar fi tăiat țevile!
CARAȘ-SEVERIN – Asta susțin liberalii cărășeni după articolul Caon care prezenta amendamentele depuse de senatorul PSD la bugetul național!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 27 februarie, de la ora 11:00, pe stadionul „Mircea Chivu”, partida cu Dunărea Călărași, programată în etapa a XVII-a Ligii 2!
REŞIŢA – Cele două bastioane ale sărăciei din Mociur au fost din nou în vizorul aleşilor reşiţenilor, care au ajustat banii necesari investiţiei. În vreme ce unul e gata de demolare, celălalt e pregătit pentru reabilitare şi chiar modernizare!





