Caraşul, al treilea judeţ cu cele mai puţine mame minore - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Nu ştim dacă să ne bucurăm sau nu, în condiţiile raportării la numărul total al populaţiei comparativ cu alte judeţe, însă chiar şi aşa, fenomenul nu este lipsit de consecinţe!

Nu mai este o noutate faptul că în România sunt peste 18.000 de mame sub 19 ani, conform Eurostat, aproape un sfert din totalul mamelor minore din Uniunea Europeană, ceea ce o situează pe primul loc în Europa. Noutatea este că, în afară de unele ONG-uri care încearcă să mai salveze din consecinţe, nimeni n-a luat măsuri pentru stoparea fenomenului.

Datele INS arată că în 2019 au fost luate în evidenţă 749 mame cu vârste sub 15 ani şi 17.933 cu vârste între 15 şi 19 ani. Dintre acestea, aşa cum se poate observa dintr-o hartă a natalităţii realizată de Organizaţia Salvaţi Copiii România, cele mai puţine au fost înregistrate în judeţele Tulcea – 187, Gorj – 190 şi Caraş-Severin – 209 (cele mai multe au fost în Mureş – 931, Dolj – 838 şi Braşov – 830 ). Deci, suntem pe locul al treilea, însă nu ştim cât de îmbucurător poate fi acest lucru, în condițiile în care foarte puţine au luat legătura cu serviciile publice de asistenţă socială.

„Noi avem un proiect în derulare, spune preşedintele Filialei Caraş-Severin a Organizaţiei Salvaţi Copiii, Măriuţa Simionescu, «Sănătatea mamei şi copilului», prin care încercăm să discutăm cu aceste mame. Avem doi oameni, la Anina şi la Reşiţa, care stau de vorbă cu ele, în sensul că le îndrumă să meargă la medic, le-am mai oferit şi nişte ajutoare, dar asta e destul de puţin ceea ce putem noi să facem, faţă de ce ar trebui făcut. Din păcate, unele mame ajung să nască şi n-au fost niciodată la spital. În acest context, am încercat să le conştientizăm cât este de necesar să-şi facă acel carnet de gravide, ca medicul să urmărească sarcina. Am avut sute de kituri de informare de la Bucureşti doar anul trecut, pe care le-am distribuit în judeţ, la Moldova Nouă, la secţia de Neonatologie, la Caransebeş şi la Reşiţa. Pe de altă parte, am avut susţinere de la Bucureşti şi am tot adus echipamente medicale de sute de mii de euro, incubatoare de transport şi multe alte aparate, la Reşiţa, Moldova Nouă, Caransebeş, Oraviţa“. La nivel naţional, sub două procente au interacţionat cu aceste servicii, potrivit unei anchete sociologice realizate de Salvaţi Copiii.

Alte concluzii ale acestei cercetări au relevat că 83% dintre mamele minore nu mai frecventau şcoala la momentul completării chestionarului. Dintre acestea, 64% abandonaseră şcoala înainte de sarcină. Vârsta tatălui, la naşterea copilului, în cazul mamelor minore este în medie cu apoximativ 5 ani mai ridicată, de 20,6 ani, cu valori cuprinse între 14 şi 39 de ani. În valori procentuale, tatăl este el însuşi minor în doar aproximativ 10% din cazuri.

JCS-Alexandra Gorghiu