Roba de magistrat, la mare căutare în judeţ - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Sistemul judiciar a funcţionat, şi anul trecut, cu mai puţini judecători decât avea nevoie, la Reşiţa, spre exemplu, doar jumătate din posturi fiind ocupate!

Prezentam recent cifre din activitatea de anul trecut a instanţelor cărăşene, care au reuşit să obţină calificativul „eficient“ în pofida volumului mare de activitate, indicele de operativitate fiind peste 95%. Nu trebuie uitat însă că, și în an de pandemie, când cifrele proceselor s-au mai stâmpărat un pic, numărul judecătorilor a fost tot insuficient, iar în unele cazuri instanţele cărăşene au funcţionat cu doar jumătate din magistraţii necesari.

De la Tribunalul Caraş-Severin am putut afla că schema de personal din ultima zi a anului 2020 cuprindea 204 posturi, dintre care 51 de judecător. Tribunalul avea atunci şase posturi vacante, însă din totalul de 24 de judecători în schema de personal, au fost în activitate între 15 şi 18 magistraţi. Judecătoria Reşiţa a stat chiar mai rău de atât, având cinci judecători în funcţie şi cinci lipsă. La Caransebeş, cinci posturi de judecător erau ocupate, iar trei vacante. Oraviţa a funcţionat cu patru judecători în funcţie, doi dintre ei desfăşurându-şi din plin activitatea, altul fiind stagiar, iar al patrulea a fost delegat în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Moldova Nouă. Instanţa din Clisură a avut un singur post de judecător ocupat efectiv, la care se adaugă trei vacante.

Sistemul cărăşean nu a înregistrat sancţiuni disciplinare. Inspecţia Judiciară a făcut verificări în două cazuri – pentru modul de soluţionare a unor cauze –, sesizările fiind clasate.

JCS-A.M.