Incendiu la o pensiune din Bozovici - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

BOZOVICI – Un incendiu s-a produs ieri după-amiază, în jurul orei 15.15, la acoperişul unei pensiuni din zona comunei Bozovici!

„A intervenit de urgență Garda de Intervenție Bozovici cu două echipaje de pompieri și două autospeciale de stingere. Incendiul a fost localizat în cel mai scurt timp, iar în jurul orei 17.50 acesta a fost lichidat în totalitate. Nu s-au înregistrat victime, cu excepția unei persoane care s-a rănit în urma spargerii unui geam în timp ce încerca să intre în pensiune pentru a recupera un obiect uitat într-un birou. Victima, în stare conștientă, a fost transportată de echipajul SMURD Bozovici la Centrul de Permanenţă Bozovici, pentru îngrijiri medicale la membrul superior stâng. Cauza probabilă a incendiului: coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere. A fost distrus de foc acoperișul pensiunii, pe o suprafață de aproximativ 160 de metri pătraţi, bunurile materiale (electrocasnice) din bucătăria pensiunii și a fost degradată o altă încăpere a pensiunii“, informează salvatorii cărăşeni. Potrivit lor, au fost salvate bunuri în valoare de aproximativ un milion de lei.

JCS-A.M.