CARANSEBEȘ – Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 6, centura ocolitoare a municipiului Caransebeș,…
CARAŞ-SEVERIN – 48 de proiecte din Caraș-Severin, aflate în diferite faze de implementare, au ajuns pe lista Vestului pentru că n-au fost duse la bun sfârșit la timp. Neseriozitatea constructorilor sau alte diferite proceduri birocratice pun „beneficiarii“ din județ în situația de a rambursa banii sau de a continua proiectele pe propria lor cheltuială!
REȘIȚA – Partida din etapa a XIII-a a Ligii 2 dintre FC Unirea Dej și CSM Reșița s-a încheiat cu victoria rosso-nerilor, scor 3-1, iar formația antrenată de Flavius Stoican a obținut astfel al doilea succes la rând din acest campionat! Pentru Reșița au marcat Fărăgău (minutul 2), Drăghiceanu (minutul 62) și Negru (minutul 78), iar Denis Golda a înscris pentru Dej în minutul 32!
REŞIŢA – Nici că s-ar putea altfel, dacă ne gândim că în Consiliul Local Reşiţa avem 17 liberali şi patru social-democraţi (toţi sub umbrela Pro CS)!
CARAȘ-SEVERIN – După o vacanţă de o săptămână, cursurile se reiau luni, 8 februarie, cu noi măsuri prevăzute de un…
REŞIŢA – Spune primarul Ioan Popa, care a precizat că procedurile în acest sens vor demara în martie. Există deja 600 de locuri de parcare pentru asta, la care se adaugă alte 400, identificate recent de municipalitate!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – Numele lui Johann Pittner e strâns legat de primul parcurs al unei locomotive cu abur, la Reşiţa, în 1871!
REŞIŢA – Cu fonduri nerambursabile, una dintre cele mai bine cotate şcoli din Reşiţa a fost modernizată la standarde impuse de Uniunea Europeană!
REȘIȚA – Măsura de fazare a actualelor proiecte întârziate va fi plătită din fondurile europene viitoare, dar decizia reprezintă o gură de oxigen pentru finalizarea acestora. Este declarația primarului Ioan Popa, după ce Ministerul Fondurilor Europene a solicitat ADR-urilor din țară o analiză a proiectelor pe fonduri europene care riscă să nu fie gata pe actualul ciclu financiar!
REȘIȚA – Afirmaţia aparţine medicului Paul Purea, preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean Reșița, care a precizat că „lumea s-a agitat degeaba. Dl Dunca a fost interesat mai mult să analizăm situaţia financiară şi să luăm măsuri. În plus, dânsul este singurul care poate revoca managerul“!
CARAȘ-SEVERIN – Operatorul, care se ocupă de deszăpezirea a peste o sută de kilometri de drumuri județene, a trecut printr-o perioadă cu intervenții intense!
CARAȘ-SEVERIN – Având la bază prevenirea și reducerea spitalizărilor și deceselor, aceste măsuri vizează în special domeniile sănătății și educației!
ORAVIȚA – Marți seara, acesta a plecat de la stâna unde locuia cu părinții, fiind găsit pe raza orașului Oravița, în această dimineață!
GORUIA – O suprafață de trei hectare, pregătită pentru a primi turiștii care vin să vadă Cheile Gârliștei. Este vorba despre o vale de la poalele cheilor, unde turiștii obișnuiesc să campeze!
REŞIŢA – La prima întâlnire din acest an, aleşii reşiţenilor au decis să revină asupra unei hotărâri de consiliu local aprobată nu demult, mai exact la finalul lunii decembrie. Aşa că taxele speciale aprobate recent şi care au intrat în vigoare pentru acest an fiscal au mai fost completate cu încă o anexă!
CARAŞ-SEVERIN – Speologii reşiţeni au părăsit cabana de la Comarnic, pe care au deţinut-o timp de 40 de ani. Noul proprietar este Primăria Caraşova. Ca variantă de rezervă este centrul de la Cărbunari, pentru care există şi o finanţare!
REȘIȚA – Echipa de handbal CSM Reșița ar fi trebuit să înceapă play-off-ul campionatului pe 22 ianuarie, dar rosso-nerii vor juca primul meci oficial din 2022 la începutul lunii februarie!
REȘIȚA – Federația Română de Fotbal a alcătuit un top 10 al celor mai bune echipe din toate seriile Ligii 3, iar CSM Reșița ocupă prima poziție!
CARAŞ-SEVERIN – Intervenția de reparație a porțiunii de drum județean DJ 587, de la intrarea în satul Valeadeni până la intersecția cu drumul național, a fost finalizată. Investiția include lucrări de scarificare, cilindrare, pietruire și asfaltare, pe o distanță de 1,1 km și are o valoare de 359.433 lei, cu fonduri de la bugetul Consiliului Județean!


