Un nou caz de violență între eleve, la Caransebeș - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – O elevă de 15 ani a fost agresată fizic, pe fondul unor discuții în contradictoriu cu alte două minore, fiind lovită cu palmele peste față! 

În data de 20 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Acest lucru s-a întâmplat în urma vizualizării unor imagini video apărute pe o rețea de socializare, în care o minoră este agresată fizic de alte două, în municipiul Caransebeș.

Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că ieri, în jurul orei 10.00, în pauza dintre orele de curs, cele trei minore cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, eleve la Liceul Tehnologic „Dacia”, s-au deplasat împreună în afara unității de învățământ. „În parcarea de pe strada Ștefan Herce, pe fondul unor discuții în contradictoriu, una dintre tinere, de 15 ani, a fost agresată fizic de celelalte două, fiind lovită cu palmele peste față. Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin.

De asemenea, despre acest incident au fost informate conducerea unității de învățământ și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, pentru dispunerea de măsuri conform competențelor, situația fiind monitorizată în continuare de către polițiști.

În luna noiembrie a anului trecut, două puștoaice de la Colegiul Național „C.D. Loga” s-au bătut lângă liceu, și atunci imaginile filmate de colegii acestora ajungând pe rețelele de socializare.

JCS-S.P.