CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii au ridicat, în medie, aproape 100 de metri cubi la două zile!
Peste 160 de controale și aproximativ 150 de vehicule care transportau material lemnos au fost verificate de polițiștii cărășeni, în colaborare cu Garda Forestieră Timișoara și Direcția Silvică, în perioada 21–28 septembrie 2026.
„Activitățile au vizat verificarea legalității operațiunilor privind exploatarea, transportul, depozitarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos. În perioada menționată, polițiștii au desfășurat aproape 140 de acțiuni pe drumurile publice, în fondul forestier și pe linia depozitării și comercializării materialului lemnos. În cadrul acțiunilor, polițiștii au efectuat peste 160 de controale, fiind verificate 6 depozite de materiale lemnoase, 2 instalații de debitat, o exploatare forestieră și 3 platforme primare. De asemenea, polițiștii au verificat aproximativ 150 de vehicule care transportau material lemnos. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat aproape 30 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea normelor privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, valoarea totală a amenzilor fiind de 75.000 de lei. Totodată, polițiștii au dispus măsura confiscării, fizice și valorice, a aproximativ 400 de metri cubi de material lemnos, respectiv cherestea, lemn de lucru, lemn de foc și lăturoaie, în valoare totală de aproximativ 105.000 de lei.“, transmite Poliția județului.
Oamenii legii au precizat că sancțiunile contravenționale au fost aplicate pe raza întregului județ și că au vizat atât operatori economici, cât și persoane fizice. Principalele nereguli au constat în deținerea și expedierea materialelor lemnoase fără documente care să ateste proveniența legală, neîmprejmuirea spațiilor de depozitare a materialului lemnos, precum și transportul materialului lemnos fără documente de însoțire sau fără proveniență legală. Acțiunile de acest gen, pe linie silvică, vor continua!
JCS-A.M.
