Exploratorii au pierdut cabana de la Comarnic - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Speologii reşiţeni au părăsit cabana de la Comarnic, pe care au deţinut-o timp de 40 de ani. Noul proprietar este Primăria Caraşova. Ca variantă de rezervă este centrul de la Cărbunari, pentru care există şi o finanţare!

Potrivit celor de la Asociaţia Speologică Exploratorii Reşiţa, locaţia de la Comarnic a intrat în posesia unei instituţii publice. Cabana a fost folosită în ultimii 40 de ani de către membrii acestei asociaţii, ca urmare a transferului făcut de către SC Drumuri şi Poduri SA. Însă, anul trecut, imobilul a fost intabulat conform legii de către Primăria Caraşova, care a devenit astfel, proprietarul de drept. În urma notificării de predare-primire, asociaţia şi-a recuperat o parte din bunuri şi investiţii, renunţând la acest imobil pe cale amiabilă.

Asociaţia Speologică <<Exploratorii>> nu a fost despăgubită pentru activitățile de întreținere și reparații ale imobilului, ultima intervenție fiind chiar în anul 2020 la acoperiș. ASE nu a mai făcut investiții majore în ultimii ani din motive evidente de legalitate, nu era proprietar tabular pentru alocarea legală a unui buget și existau demersuri oficiale pentru a și-o însuși încă din anul 2018 o altă persoană juridică. Cabana a fost pusă la dispoziție gratis pentru sute de speologi, elevi, studenți și iubitori ai naturii în activitățile de explorare speologică, cercetare, instruire și protecție a peșterilor. De asemenea, cabana am oferit-o spre folosință gratuită membrilor asociațiilor speologice din Federaţia Română de Speologie care au participat la stagiile de TSA organizate de noi, de Asociația Prusik și Asociația Română de Educație Speologică sau la tabere naționale de carstologie organizate de Asociaţia Speologică <<Exploratorii>> împreună cu Societatea Română de Speologie-Carstologie și lista poate continua“, au arătat cei de la asociaţie.

Ca urmare a acestei situaţii, speologii reşiţeni nu sunt dezamăgiţi şi merg mai departe pentru că există variante. „Avem variante şi vom avea şi în viitor. Se spune că un şut în fund este un pas înainte! Ne pare rău, căci aveam planuri viitoare de a dezvolta un centru nou. Deocamdată, îl vom finaliza pe cel de la Cărbunari, pentru că am primit finanţarea şi devizele-s gata. Va urma o surpriză şi în zona nordică a sinclinoriului“, au mai precizat speologii reşiţeni.

JCS-Nicoleta Moraru

Foto: Asociaţia Exploratorii Reşiţa