CARAȘ-SEVERIN – Astăzi, la ora 13.27, pe DN 58, între Reșița și Caransebeș s-a produs un accident rutier, soldat cu…
REȘIȚA – Este isprava unui reșițean de 37 de ani care nu a lăsat volanul și pedalele cu una, cu două, ci abia după ce a fost reținut de oamenii legii pentru concurs de infracțiuni. Polițiștii de la Biroul Rutier de la Municipiu l-au reținut pentru 24 de ore, după ce l-au surprins, de două ori în aceeași noapte, conducând un autoturism neînmatriculat în circulație, fiind sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere, după cum informează anchetatorii!
SASCA MONTANĂ – La Sasca Montană se anunță ploaie… cu fonduri de la București. Scriem asta cu referire la faptul că primarul Ion Poplicean a semnat la Ministerul Dezvoltării contractul de finanțare a proiectului care prevede modernizarea a două străzi din satul Potoc!
CARAŞ-SEVERIN – Deşi pandemia a însemnat stat în casă şi, conform obiceiului, când stai acasă, ori numeri bani, ori faci copii, în anul 2020 am avut cel mai mic număr de naşteri în România din ultimii 100 de ani!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele PSD Caraş-Severin, deputatul Silviu Hurduzeu, susţine că pensionarii reprezintă cea mai mințită categorie socială de către guvernanţi!
REŞIŢA – Nelu Popa povesteşte cum, an de an, cei care administrează ruinele din piaţa centrală dau în judecată Primăria Reșița, pentru supraimpozitarea clădirii, dar pierd de fiecare dată…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CIUDANOVIȚA – Introducerea canalizării și reabilitarea energetică a școlii, proiectele de la Ciudanovița!
REȘIȚA – Tania Adam, de la Clubul Sportiv Școlar Reşiţa, a cucerit medalia de argint, la categoria 70 kg, la grupa de vârstă Under 20, în cadrul Campionatului Mondial de lupte pe plajă, de la Constanța!
CARAȘ-SEVERIN – Copiii de la Clubul Sportiv Oțelu Roșu și de la CSM Caransebeș au avut o comportare excelentă la un concurs internațional în Serbia! Trei medalii au reușit să obțină cluburile cărășene, una de aur și două de bronz!
BUCHIN – La Buchin se fac drumuri și poduri. Alte proiecte au fost depuse și așteaptă răspuns!
REŞIŢA – Luni, 3 ianuarie, a fost lansată pe platforma SICAP achiziția serviciilor de proiectare pentru noul spital județean de urgență din Reșița. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 16 februarie 2022!
BERZOVIA – La Berzovia, canalizarea e practic terminată. La Gherteniș mai e mult până departe!
CARAȘ-SEVERIN – În acest sfârșit de săptămână, peste 400 de polițiști s-au aflat la datorie pe raza județului Caraș-Severin!
CARAŞ-SEVERIN – După vacanţa de sărbători, începând de luni, 3 ianuarie, elevii au început şcoala, mai exact cei din învăţământul gimnazial şi cel liceal. Preşcolarii din grădiniţe şi cei din ciclu primar vor începe cursurile în data de 10 ianuarie!
CARANSEBEŞ – Directorul AquaCaraş susţine că face tot posibilul pentru ca noua uzină de apă să fie dată în funcţiune, iar apa furnizată locuitorilor municipiului este tratată zilnic!
REȘIȚA – Vacanța s-a terminat repede pentru cei mai buni mărșăluitori reșițeni! Încă din primele zile ale anului 2022, Narcis Mihăilă și Marius Cocioran au plecat în cantonament, în Portugalia!
REȘIȚA – Echipa de seniori din Liga a IV-a și grupele de juniori ale clubului ACS Mundo Reșița au reluat pregătirea luni, 3 ianuarie!
REȘIȚA – Echipa de fotbal american fondată de Raul Siladi s-a întărit cu un nou jucător, Jacquél Watson, sportiv cu experiență internațională!
CARAȘ-SEVERIN – Afirmația aparține președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, și are la bază creșterea datoriilor spitalului în ultimul an!
