Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – TRANZGAZ evaluează, în prezent, singura ofertă vizând construcţia conductei cu o capacitate de transport de 394 milioane metru cubi pe an!

Scos în iunie pentru a doua oară la licitaţie, contractul estimat la 483 de milioane de lei a fost licitat, solitar, de o asociere de 6 firme şi 7 subcontractanţi, având-o ca lider pe HABAU SRL, subsidiara din România a unui concern german specializat în construcţii civile şi industriale. Asocierea celor 13 firme (nu şi numărul) se justifică prin complexitatea proiectului. Împărţit în 4 loturi, el presupune atât lucrări propriu-zise de amplasare a conductei cât şi unele complementare: alimentare cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică.

Termenul de execuţie este de doi ani, cea mai mare parte a lucrărilor urmând a fi efectuate în Caraş-Severin, doar circa 25% (Lotul 1 şi, parţial, 2) aflându-se pe raza judeţului Mehedinţi. Conducta, cu diametrul de 400 mm, lungimea de 160 km şi capacitatea de transport de 394 milioane mc/an va permite alimentarea cu gaze naturale a localităţilor adiacente şi va contribui la dezvoltarea economică durabilă a zonei. În segmentul ce traversează judeţul nostru ar fi vorba despre despre localităţile al căror intravilan sau extravilan e traversat de DN6, începând de la Topleţ până la Jupa, la care se adăugă Turnu Ruieni şi Obreja. Reamintim că la Jupa se află deja o staţie de comprimare a gazelor naturale, inaugurată în 2020, parte a proiectului BRUA, ce are ca obiectiv asigurarea accesului la noi surse de gaze, precum şi facilitarea transportului de gaz caspic către pieţele din Europa Centrală şi de Est.

Data limită de evaluare a ofertei celor 13 este 17 octombrie 2023, după care, în cazul atribuirii contractului, vor începe să curgă cele 24 de luni alocate execuţiei lucrărilor. Reamintim că Proiectul Prunişor-Jupa a fost ridicat la rang de importanţă naţională prin HG 616/2020, având parte de o lansare festivă, la Băile Herculane, în luna septembrie a aceluiaşi an.

JCS-Walter Fleck