MEHADIA – Din discuția cu primarul Grigore Bardac am reținut că în comuna pe care o conduce se lucrează intens…
CARAȘ-SEVERIN – Pentru cele 30 de locuri de consilier, în schimb, sunt 217 trecuți pe listele formațiunilor politice!
CARAȘ-SEVERIN – Diferitele structuri din judeţ ale Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizate, pe parcursul minivacanţei, pentru ca toate manifestările programate a avea loc să se desfăşoare fără incidente!
SLATINA TIMIȘ – Și de această dată au fost implicate camioanele de mare tonaj, care pe șoseaua udă ori ies în decor, ori se lovesc de alte mașini!
CARANSEBEŞ – Cel puțin pentru cele deținute de municipalitate, care dă asigurări prin viceprimarul Bebe Pasere că până la finele…
CARAŞ-SEVERIN – Din data de 12 decembrie 2021, pe calea ferată Anina-Oraviţa, trenul va circula doar vineri, sâmbătă şi duminică, iar în restul zilelor doar la cererea unui grup cu un număr minim de persoane, cu selectarea zilei de călătorie! Orarul trenului este același cu cel din mersul actual, tot 1h25 minute staționare la Anina!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSM Reșița întâlnește astăzi, de la ora 11, acasă, pe Ceahlăul Piatra Neamț, în etapa a V-a a play-out-ului Ligii 2! Acest meci va fi și ultimul din acest sezon pentru formația din Valea Domanului în fața propriilor suporteri!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful Asociației Județene de Fotbal Caraș-Sverin se referă la incidentele de la partida dintre Minerul Dognecea-CSO Anina, când mai mulți jucători oaspeți, unii dintre ei minori, au fost bătuți de gazde!
REȘIȚA – Consiliul Local a aprobat deocamdată încheierea unui protocol vizând studiul de fezabilitate!
REȘIȚA – AFC Voința Lupac a câștigat sâmbătă, 1 octombrie, cu scorul de 1-0, partida de acasă cu Jiul Petroșani, din etapa a VI-a a Ligii 3, Seria a VII-a!
CARAȘ-SEVERIN – A fost nevoie de apeluri la 112 ale altor șoferi, speriați de modul cum conduceau cei doi, mai ales că era noaptea!
REȘIȚA – Primăria Reșița anunță că, în luna decembrie, porțiunea Kaufland-Triaj va fi funcțională!
CARAŞ-SEVERIN – Totodată, senatorul cărăşean spune că PSD apreciază faptul că PNL a renunțat la cota unică de impozitare și a acceptat principiul impozitării progresive susținut de PSD!
CARANSEBEȘ – În ziua de astăzi, când ecranele tactile sunt la modă, iar hârtia e cam perimată, renovarea unei biblioteci școlare pare ceva inedit. Și totuși, așa s-a întâmplat vineri, 30 septembrie, la Colegiul Național „Traian Doda” din Caransebeș, unde istorica bibliotecă s-a prezentat în haine de gală în fața celor care obișnuiesc să-i treacă pragul, poate nu atât de mulți ca altă dată!
REȘIȚA – După eșecul, unul scontat, din Cupă cu Mioveniul, CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 1 octombrie, și în campionat, scor 1-2, cu ACS Pobeda Star Bisnov, în etapa a VI-a a Ligii 3, Seria a VIII-a!
CARAȘ-SEVERIN – O spune chiar președintele Consiliului Județean Caraș-Severn, Romeo Dunca, după o vizită în teren pe cei 8,5 kilometri ai DJ 581 intersecția DJ 586 A (Secășeni) – intersecția DN 57 (Grădinari)!
CARAȘ-SEVERIN – Ieri, între orele 15.00-18.00, polițiștii cărășeni au desfășurat o nouă acțiune pe cel mai circulat drum național din județ, una în sistem cascadă, concomitentă cu cele derulate în județele învecinate!
REŞIŢA – Cu aceste cuvinte descriem evenimentul aflat în desfăşurare în Parcul Tricolorului din Reşiţa!
REȘIȚA – Consiliul Județean a majorat prețul pentru operatorul de la deponeu. În consecință, Brantner va crește tariful, cu aprobarea majorității aleșilor locali reșițeni!
