Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Pentru cele 30 de locuri de consilier, în schimb, sunt 217 trecuți pe listele formațiunilor politice!

În ordinea depunerii candidaturilor și a admiterii acestora de către Biroul Electoral de Circumscripție Județeană Nr. 11, cei șase candidați pentru funcția de președinte al CJ sunt: Andrei George Plujar (Alianța Electorală Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei), Daniel Axmann (S.O.S. România), Ilie Bebe Iova (Alianța pentru Unirea Românilor – AUR), Florin Silviu Hurduzeu (Partidul Social Democrat – PSD), Romeo Dan Dunca (Partidul Național Liberal – PNL) și Letiția Aman (Partidul Național Conservator Român – PNCR). În aceeași ordine cronologică au fost admise și listele de candidați ale: Uniunii Croaților din România, Alianței Electorale Dreapta Unită, S.O.S România, AUR, PSD și PNL.

Chiar dacă propune o listă scurtă de trei consilieri (Facraci Gheorghe, Frana Ion și Mihăilă Marta Milenka), Uniunea Croaților din România (UCR) se evidențiază printr-un mare procent de locuri atribuite femeilor pe listă (33%).

Pe lista de 38 de candidați ai Alianței Electorale Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei, deschisă de Andrei George Plujar și de Lucian Sorin Voina, se află în schimb doar 3 femei (8%), prima dintre acestea, Teodora Alina Sinculeț (USR), aflându-se abia la poziția nr. 7.

S.O.S România, care propune tot o listă de 38 de consilieri, este deschisă de Daniel Axmann și Dumitru Bălan și o are pe Adela Livia Marusca la poziția nr. 3, prima din cele 13 femei de pe listă (34%).

AUR propune, de asemenea, o listă completă de 38 de candidați, deschisă de Ilie Bebe Iova și Paul Purea, urmați la poziția nr. 3 de Sandra Țepurică, prima din cele 7 femei de pe listă (18%).

PSD deschide lista celor 38 cu Florin Silviu Hurduzeu, Ionuț Mihai Popovici și Constantin Flavius Nedelcea, urmați de: Marius Adrian Isac (ex-PNL), Mariana Gabriela Stuparu, Ioan Crina, Mihai Bona și Elena Borchescu (ex-PRO România), Viorel Bașag și Bogdan Miloș (ex-PNL), Dan Ioan Sîrbu Klecs și Petru Valentin David Izvernar (ex-PNL). Chiar dacă cele mai multe dintre cele 11 femei sunt plasate pe poziții din cea de-a doua parte, mai spre sfârșitul listei, vorbim totuși de un procent de 29%.

PNL propune la rândul său 38 de candidați, începând cu Romeo Dan Dunca și Ovidiu Rădoi, prima parte a listei fiind ocupată de Ioan Cojocariu, Vasile Liviu Brumar, Doru Sorin Coșei, Mircea Teodorescu, Felicia Quint, Ovidiu Cristian Chimigeriu, Viorel Lolea, Andrei Apostol, Ovidiu Petru Bistrian, Adrian Laurențiu Dacica și Andrei Vasile Ungur. Prezența femeilor pe listă este una mai redusă, de doar 4 (10%).

Alianța Politică România Socialistă, formată din Partidul Socialist Român (PSR) și Partidul Social Democrat al Muncitorilor (PSDM) propune o listă de 24 de candidați, deschisă de Ionuț Ciolan și Ion Fara, pe care se află 11 femei (46%), dintre care prima e Rodica Blotor, la poziția nr. 5.

În fine, reținem și faptul că BEJ a respins câteva propuneri de candidaturi pentru consilierii județeni și anume: cele ale Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), întrucât un dosar conținea doar 2.154 semnături valabile iar al doilea doar 2.358, în condițiile în care minimul fusese stabilit la 2.551, și ale Partidul Național Conservator Român (PNCR), care până la data limită a depus un singur dosar din patru și acela fără lista susținătorilor. Ultimele respinse au fost cele ale Partidului România Mare: candidatura la funcția de președinte al CJ a lui Lucian Dumitru (2.350 de semnături valabile în loc de 2.551), urmată de lista de consilieri, din același motiv.

JCS-Walter Fleck

3 Comentarii

  1. Concurență mai mare ca la medicină! Oare psedeului nu ii este jenă, ca să nu spun rușine, sa se prezinte cu Hurduzeu și Crina? Halal clasa politica locala! Cred ca ar fi fost necesar maxim 15 consilieri județeni, dar se para ca ciolanul are destulă carne pe el pentru indemnizații de ședința, mașini, bonusuri, comisii (vezi ATOP!)… Si toate astea într-un județ depopulat și sărac…

  2. Nu lasati PSD-ul la ciolan.
    Vedeti unde ne aflam din punct de vedere economic,printre ultimii din tara !

    • Asta denotă faptul că banatu-i fruncea … la prostie cel mai probabil.

      Să îți meargă rău, să fii rupt în fund, să fii nevoit să pleci să lucrezi în Austria / Germania / Anglia, dar să continui să votezi psd … asta denotă prostia cărășenilor. A multora dintre ei.

      Uitați-vă puțin la cei de pe listă !
      Hurduzău care nu a făcut nimic cât a fost președinte la CJ, și nici cât a fost deputat.
      Ilie iova, care a încercat pe la Caransebeș și CJ, nu prea i-a reușit, a trecut de la pnl la psd, l-a tras psd pe dreapta și acum s-a refugiat în AUR.
      Popovici la fel, nu a făcut nimic, doar a migrat de la pmp la psd și l-au numit director la CJAS (fără concurs).

      Cam asta e imaginea psd în Caraș: incompetență, traseism politic, indiferență, nepăsare (față de județ și cetățeni), iar cărășenii (fruncea) se agită să-i voteze în continuare.

Adaugă comentariu