ANINA – Pe șapte hectare, Primăria Anina vrea un parc și o policlinică, intenții aflate deocamdată la stadiul de proiect!
CARAȘ-SEVERIN – Adică undeva la 42% din cele peste 33.000 de contravenții rutiere constatate în 8 luni. De altfel, totalul faptelor de această natură a crescut cu aproape 6.000 față de anul trecut!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă banii economisiți nu sunt mulți, județul dă drumul altor lucrări urgente la DJ-uri, inclusiv pentru Răcășdia-Vrăniuț și Naidăș-Petrilova, tronsoane blocate până acum de noua majoritate!
CARAŞ-SEVERIN – Totul s-a întâmplat în cele trei zile de weekend, în urma unor controale pe drumurile publice din judeţ, când poliţiştii de la Rutieră au aplicat 419 sancţiuni contravenţionale, au ridicat 22 de permise şi au retras şase certificate de înmatriculare!
REŞIŢA – Maratoanele de vaccinare organizate în diferite oraşe ale ţării au demonstrat că numărul persoanelor imunizate împotriva virusului SARS…
REŞIŢA – Fostul Magazin Universal din Reşiţa va fi, surprinzător şi absolut neaşteptat, reactivat cu peste 200 de picturi şi desene noi, ce vor fi amplasate pe toată suprafaţa vitrată a locului. Noaptea, magazinul va fi inundat în lumină!
CARAŞ-SEVERIN – Pentru o urbanizare sănătoasă și corectă a județului Caraș-Severin, zilele trecute, președintele Romeo Dunca și președintele Filialei Timiș-Caraș…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSM Reșița a terminat la egalitate partida de sâmbătă, 30 septembrie, cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, scor final 1-1, într-un meci al etapei a VIII-a a Ligii 2!
CARAŞ-SEVERIN – Aproape 100 de tone de plastic european sunt purtate anual de apele fluviului pe teritoriul României!
REȘIȚA – În ultima ședință de consiliu local a fost aprobată vânzarea către chiriași a încă șase asemenea locuințe. Două dintre acestea sunt pe strada Fântânilor, una pe Valea Domanului și trei pe Aleea Pinilor. Prețurile pentru locuințele ANL au devenit mai accesibile, tentând chiriașii să le cumpere și primăria să le vândă!
CARAȘ-SEVERIN – 700 de locuri sunt scoase la concurs la două școli militare de subofițeri jandarmi!
REȘIȚA – Un nou spectacol de Cehov la teatrul reșițean, mai vechea dorință a directorului Florin Ionescu!
ANINA – La Anina, lucrările derulate de AquaCaraș avansează domol. Uzina de apă și stația de epurare s-au împotmolit. Scriem asta la capătul discuției cu consilierul în cadrul primăriei, Gheorghe Românu!
NAIDĂȘ – Trei proiecte depuse de Primăria Naidăș țintesc obiective importante din satul Lescovița. Conform primarului Marius Pohanka, valoarea cumulată a acestora se ridică la 8 milioane de lei. Proiectele vizează reabilitarea căminului cultural, a școlii vechi și a dispensarului!
REȘIȚA – Este o certitudine: interpretul american de muzică gospel, care a câștigat de două ori Premiul Grammy pentru cel mai bun album vocal de jazz (în 2014 și în 2017), va cânta în Centrul Civic, în 4 august. Biletele au fost deja puse în vânzare!
CARANSEBEȘ – Georgiana Copăceanu (19 ani), antrenată la CSȘ Caransebeș de antrenorul Dumitru Toc, a primit astăzi diploma de cetățean de onoare al municipiului din partea primarului Felix Borcean!
CARAŞ-SEVERIN – Poliţiştii timişoreni de la Transporturi au descins la domiciliile a doi bărbați și o femeie, bănuiți că au făcut aproximativ 1000 de certificate COVID false. Femeia este medic în Reşiţa, unul dintre bărbați asistent, iar celălalt intermediar. Ei acţionau la centrele de vaccinare din Anina şi Bocşa!
CARAŞ-SEVERIN – Printr-un comunicat, PAO TMK Moscova anunţă că Dmitry Pumpyanskiy şi fiul său Alexander au demisionat din funcţiile de membri ai Consiliului de Administraţie al PAO TMK, Pumpyanskiy senior demisionând şi din calitatea de beneficiar al companiei!
REȘIȚA – … când se vor vedea primele macarale pe șantier, spune Tatian Diaconu, directorul general al NHood România, dezvoltatorul platformei Mociur. Iar asta s-ar putea întâmpla în toamnă!
REȘIȚA – CSM Reșița-CSM Sighișoara se joacă sâmbătă, 12 martie, de la ora 12, în Polivalenta reșițeană, în cadrul etapei cu numărul 5 din play-off-ul Diviziei A!
