50 de şoferi prinşi fără centură în trei zile - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Totul s-a întâmplat în cele trei zile de weekend, în urma unor controale pe drumurile publice din judeţ, când poliţiştii de la Rutieră au aplicat 419 sancţiuni contravenţionale, au ridicat 22 de permise şi au retras şase certificate de înmatriculare!

Din totalul de sancţiuni, cele mai multe (259) au fost pentru viteză excesivă, după care urmează cele pentru nepurtarea centurii, aplicate unui număr de 50 de conducători auto.

„Nouă șoferi care nu au respectat regulile privind depășirea, trei care au condus autovehicule aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și doi care au depășit cu mai mult de 50 kilometri pe oră limita de viteză maximă admisă pe anumite tronsoane de drum au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, în cele trei zile, polițiștii au constatat nouă infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care cinci pentru conducerea sub influența alcoolului și a altor substanțe psihoactive“, transmite Poliţia Caraș-Severin.

Oamenii legii au dat şi câteva exemple. Astfel, sâmbătă, 15 mai, polițiștii orăviţeni au tras pe dreapta, pentru control, în Surducu Mare, autoturismul condus de un bărbat de 30 de ani, din localitate, în cazul căruia etilotestul a indicat un rezultat de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, însă bărbatul a refuzat recoltarea. Mai mult, după verificări, polițiștii au putut constata că bărbatul avea permisul de conducere reţinut. Cel de la volan are acum dosar penal, iar cercetările continuă.

Într-un alt caz, duminică, 16 mai, în jurul orei 23.55, polițiștii reșițeni au oprit pentru control, pe strada Timișoarei, în Triaj, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani din municipiu. În cazul său, în urma testării cu aparatul drugtest, a rezultat că ar fi consumat substanțe psihoactive. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii concentrației de substanțe psihoactive în organism. Polițiștii continuă cercetările şi în acest caz, în cadrul dosarului de cercetare penală care a fost deschis pe numele tânărului.

JCS-A.M.