„Fantoma” BARUMC lasă loc progresului - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

ANINA – Pe șapte hectare, Primăria Anina vrea un parc și o policlinică, intenții aflate deocamdată la stadiul de proiect!

Cândva, în zonă a funcționat baza de aprovizionare a minei, mai apoi o fabrică de betoane. În urma lor, au rămas un teren declasat și construcții „fantomă” care trebuie demolate. Pentru a putea da o altă utilitate zonei, primăria a cumpărat, de la defunctul BARUMC, 7 hectare de teren pe care-l vrea disponibil pentru viitoare investiții. Iar acestea se conturează prin două proiecte, după cum aflăm de la consilierul în cadrul primăriei, Gheorghe Românu.

Primul țintește amenajarea în zonă a unui parc pe o suprafață de aproximativ două hectare, întrucât terenul în cauză se pretează la acest gen de investiții. Proiectul este semnat deja de ADR. În vecinătatea parcului, aşa cum Jurnal CS a mai scris, pe 2.500 mp, se dorește construirea unei policlinici cu peste 10 specializări. De la Gheorghe Românu am aflat că studiul de fezabilitate e gata, proiectul a fost deja urcat pe SEAP și urmează să fie depus pentru finanțare pe PNRR. Din declarația lui Românu reținem că, alături de Anina, mai sunt fezabile pentru acest gen de investiții și localitățile Bozovici și Băile Herculane.

JCS-Ionel Ivaşcu