Confortul vine în trei viteze: încet, pe loc și deloc - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

ANINA – La Anina, lucrările derulate de AquaCaraș avansează domol. Uzina de apă și stația de epurare s-au împotmolit. Scriem asta la capătul discuției cu consilierul în cadrul primăriei, Gheorghe Românu!

Conform acestuia, până acum, AquaCaraș a introdus rețeaua de apă pe străzile Colonia II și III, iar pe străzile Puțul 5 și Dealul Schmarantzer au introdus apa și canalizarea, s-a făcut recepția la lucrări, însă nu s-a recepționat infrastructura. „În Colonia II și III, canalizarea a fost introdusă printr-un alt proiect, racordurile fiind realizate din bugetul local prin 2015. În momentul de față, se lucrează la canalizare în cartierul Brădet”, aflăm de la Românu despre proiectul la care primăria a pus aproximativ 200.000 de lei, alți 600.000 de lei urmând a fi cofinanțați în mai multe etape.

Românu a vorbit și despre proiectele referitoare la uzina de apă și stația de epurare, scoase la licitație anul trecut. În primul caz, aceeași firmă se ocupă atât de proiectare cât și de construcție, fără însă să fi demarat lucrările efective. În al doilea caz, fostul constructor a executat cam 20% din lucrări, în estimarea lui Românu, după care… a plecat. Constructorul, nu Românu. Licitația la stația de epurare s-a reluat, a fost desemnat un nou câștigător pentru o lucrare care, deocamdată, este în același stadiu. „Două contracte la care s-a făcut licitație, s-a semnat contractul de finanțare, dar nu s-a făcut nimic”, a încheiat Gheorghe Românu.

JCS-Ionel Ivașcu