CARAȘ-SEVERIN – În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1.00, pe DN 6, între localitățile Mehadia și Plugova,…
REȘIȚA – Juniorii 3 de la CSM Reșița au un parcurs perfect până acum în campionat, iar elevii pregătiți de Ilie Vaidasigan și Irinel Dumitru sunt lideri în Seria K, fiind la egalitate de puncte cu SCM Politehnica Timișoara! Ambele echipe au acumulate 12 puncte, dar formația din Timișoara are un golaveraj superior. Cele două formații se vor întâlni la finalul acestei săptămâni, pe 26 noiembrie, la Reșița, în derby-ul Seriei K!
REŞIŢA – Deşi anunţată în două rânduri în acest an drept sigură, reluarea activităţii fabricii de tunuri mai întârzie!
CARAŞ-SEVERIN – După amânări, întârzieri şi diverse piedici în derularea proiectului de modernizare a drumului de la intersecţia cu Secăşeni spre Grădinari, tronsonul are asfalt!
REŞIŢA – Muzeul Banatului Montan deţine un document original de acum 273 de ani, acesta fiind cel mai vechi act…
REȘIȚA – Trupa lui Alexa defilează în Liga 3! CSM Reșița s-a impus vineri, 26 noiembrie, cu scorul de 8-0, în confruntarea din deplasare cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2. Rosso-nerii au înscris prin Mediop (3), Drăghiceanu (2), Munteanu, Vasluian și Cristodulo!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
LUPAC – AFC Voința Lupac a câștigat sâmbătă, 18 noiembrie, cu scorul de 4-0, confruntarea cu CSM Jiul Petroșani, din etapa a XIII-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Pentru echipa antrenată de Mircea Manu au punctat Alexandru Avramovici din lovitură de la 11 metri, Alexandru Giurică, Takenori Kawagoe și Cristi Danci!
POIANA MĂRULUI – E vorba de mai mulți turiști, cinci la număr, care au avut ieri nevoie de ajutorul salvamontiștilor de pe Muntele Mic pentru a ajunge în siguranță la Poiana Mărului!
REŞIŢA – Spectacolul de clasă regizat de Toma Enache s-a jucat aseară la Teatrul de Vest. Astăzi, de la ora 19, premiera „Viaţa e vis” se joacă din nou. Un spectacol cum nu s-a mai văzut de mult la Reşiţa, în care clasicul şi tehnologia sunt împletite magistral de regizorul care pare să parcurgă iarăşi drumul între chin şi Amin pentru a arăta spectatorilor că… „Viaţa e vis”!
CARAȘ-SEVERIN – Clubul Sportiv Reșița 07, în parteneriat cu Consiliul Județean Caraş-Severin şi Ponton Casa Baraj, va organiza pe data de 7 august a XIII-a ediție a Traversării lacului Văliug!
CARAȘ-SEVERIN – Salvatorii de la Muntele Mic au fost alertați în toiul nopții cu privire la o situație care necesita intervenția lor în Munții Țarcu, în zona Vf. Baicu!
CARAȘ-SEVERIN – A declarat medicul Cosmin Librimir, proaspăt numit în funcția de manager la Spitalul Județean de Urgență Reșița, care promite să încerce să vindece unitatea pe care o conduce!
REŞIŢA – Între datele vieţii sale (27 aprilie 1949 – 2 august 2022) se înscrie o bogată activitate culturală, sporind zestrea de frumos a literaturii şi presei din Caraş-Severin!
REȘIȚA – Patrick Canea, Gabriel Gombos, Mario Ivașcu, Robert Mihaly și Laurențiu Bălă sunt tinerii care au semnat contracte cu echipa mare, iar conducerea clubului a ținut să precizeze rezultatele obținute de grupele de copii și juniori în sezonul trecut!
MĂRU – Un tânăr de 25 de ani din Zăvoi este suspectat că ar fi furat din locuințele a două persoane din Măru, plecate la muncă în străinătate, bunuri de peste 12.000 de lei! Oamenii legii au reușit recuperarea bunurilor furate, în proporție de 90%!
GORUIA – Primăria Goruia a cheltuit peste 250.000 de lei pentru întreținerea bisericilor din comună. Ne referim la lucrările pe care primăria le-a executat recent și care au fost acoperite din bugetul local!
CARAȘ-SEVERIN – Incendiile de vegetație, fenomenele meteorologice periculoase, accidentele rutiere și acordarea de asistență persoanelor sunt doar câteva dintre situațiile care au necesitat intervenția salvatorilor!
REȘIȚA – Luptătoarea Tania Adam, deși este încă junioară, a cucerit medalia de bronz, la senioare, la un turneu internațional!
CARANSEBEȘ – Au reacționat și liberalii după declarațiile primarului Caransebeșului legate de obținerea finanțărilor pe PNRR și „Anghel Saligny”!





