Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Expoziție de sculptură monumentală în metal, vernisată pe 6 decembrie ora 14:00 la Hala Minda!

Printr-un program de regenerare urbană, primăria urmărește reintroducerea în circuit a unora dintre spațiile părăsite din oraș. Hala Minda este primul asemenea spațiu care va fi redat orașului. Clădirea va deveni un spațiu dotat cu echipament modern, unde elevii și studenții vor deprinde tainele prelucrării metalului, iar artiștii și antreprenorii cu afaceri în industrii creative vor putea lucra și socializa.

„Acum un an ne-am consultat cu cetățenii vizavi de destinația halei Minda. Așa am ajuns la ceea ce facem acum. Fundația Interart Triade a selectat șase artiști al căror drum se leagă de vestul țării. Dintre cele șase lucrări care vor fi expuse, patru sunt realizate la Reșița și două la Arad”, aflăm de la Ildiko Pataki, consilier pentru politici educaționale în Primăria Reșița.

Sculpturile au fost aduse pe rând în fața halei. La fața locului, au sosit deja lucrările „Mâini”, realizată de Doru Covrig, „Răsăritul soarelui” a lui Ingo Glass, „Trigona” realizată de Constantin Flondor, „David și Goliat” a lui Aurel Vlad și „Brâie”, sculptată de Roman Cotoșman. Lucrarea „Împlinire” a lui Peter Jecza e așteptată să sosească pentru a întregi expoziția și a împlini renașterea unui loc până de curând uitat.

JCS-Ionel Ivașcu