Andrei Ungur: Caransebeșul va primi aproape 25 de milioane de lei pentru străzi și trotuare! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Au reacționat și liberalii după declarațiile primarului Caransebeșului legate de obținerea finanțărilor pe PNRR și „Anghel Saligny”!

Pe scurt, Felix Borcean aștepta sprijinul PSD și al vicepremierului Grindeanu în acest sens, declarații care nu au picat prea bine celor de la PNL. Fostul secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Andrei Ungur, a fost cel care a ieșit public cu lămuriri legate de finanțările prin cele două programe.

De la bun început, Ungur a explicat că PSD nu are nicio legătură cu „Anghel Saligny”, care face parte din programul de guvernare al PNL. Mai mult, spune actualul administrator public al județului, este primul program de investiții din România cu sume prealocate pentru TOATE localitățile din România, la fel ca în PNRR, astfel încât UAT-urile să poată avea acces la finanțare indiferent de culoarea politică.

„Fac această precizare pentru că văd că încă sunt primari care au impresia că apartenența (sau migrația) la un partid sau altul le poate aduce finanțarea dorită, promisiuni sau scuze de acest gen neavându-și rostul într-o astfel de conjunctură. Alocările financiare se fac strict pe criteriile de prioritizare, […] fără influențe traficate sau negociate de politicieni ori partide politice. Vechile metehne, când se mergea cu proiectul în brațe însoțit de nu știu ce persoană mai influentă prin partid sau minister au dispărut”, a explicat Andrei Ungur.

Iar pentru caransebeșeni, fostul secretar de stat are vești bune: cel puțin două din cele patru proiecte depuse pe „Anghel Saligny” de Primăria Caransebeș pentru străzi și trotuare vor primi finanțare.

„Ca să nu mai fie loterie și anunțuri pompoase cu privire la finanțări, le spun caransebeșenilor că prin acest program al Partidului Național Liberal, municipiul de pe Timiș și Sebeș va primi în prima etapă de la Guvernul condus de Premierul Nicolae Ciucă suma de 13,6 milioane lei pentru modernizare străzi și în a doua etapă suma de 11,3 milioane lei pentru modernizare și extindere trotuare”, a adăugat Ungur.

La auzul acestor vești, primarul Felix Borcean a comentat în stilul său: „Să vină banii, să vină banii… de unde-or veni, numai să vină!”

JCS-R.M.