CARAȘ-SEVERIN – A.S. Complex Gym Oțelu Rosu a participat la Cupa Tamashyi cu un lot de șase sportivi. La startul…
CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac a trecut miercuri, 17 august, cu scorul de 3-1, de FC Progresul Ezeriș, în primul tur al Cupei României!
CARAŞ-SEVERIN – Senatorul cărăşean susţine că PSD nu a propus și nici nu ar fi putut propune diminuarea plafonului pentru compensarea prețurilor la energie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Aproximativ 80 de voluntari au muncit pe o căldură insuportabilă pentru a salva Moara Concordia din comuna Vrani, o moară veche de aproape un secol!
NAIDĂȘ – Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Naidăș au reușit să prindă 8 cetățeni din India care trecuseră ilegal din Serbia în țara noastră și urmau să fie transportați spre vestul Europei de către doi cetățeni români!
CARAȘ-SEVERIN – Ediția 2022 a competiției Traversarea lacului Văliug a avut la start 80 de participanți de toate vârstele! Au fost trei probe de concurs: traversarea lacului pe lăţime, o cursă de circa 400 m, proba de anduranţă de-a lungul apei, pe o distanţă de 2000 m, şi cursa copiilor, care au înotat până la micul ponton de pe lac şi înapoi!
REŞIŢA – Iar de acest lucru ne-a asigurat chiar primarul Ioan Popa, care ne-a spus că de mall şi zona rezidenţială se ocupă profesionişti francezi, de drumuri – cei bucureşteni, iar de aqualand – cei care au făcut Nymphaea, la Oradea.
REȘIȚA – Sportiva antrenată de Ștefan Nagy a obținut ieri prima medalie internațională în anul 2020. Daria Grigoroiu a devenit vicecampioană în proba de 60 metri garduri la Campionatele Balcanice U20, de la Istanbul (Turcia).
REȘIȚA – Junioarele III de la Liceul Teoretic Traian Vuia din Reșița au câștigat duminică, 9 februarie, cu scorul de 34-14 (17-6), partida de pe teren propriu cu CSȘ Hunedoara.
REȘIȚA – CSM Reșița se află din 2 februarie în Antalya (Turcia), acolo unde elevii lui Dorinel Munteanu dispută mai multe partide amicale.
REȘIȚA – … e atât de simplă dacă nu o complicăm cu ipocrizie, îndoieli, gelozii, obligații, certuri. Este simplă, dacă nu uităm de ce iubim sau de ce zâmbeam cândva fără motiv.
REŞIŢA – Căderea Guvernului Ludovic I, în urma moţiunii de cenzură depusă de PSD, a provocat reacţii dure din partea liberalilor, care au ţinut să evidenţieze succesul obţinut în cele trei luni de guvernare galbenă, în antiteză cu dezastrul creat de cei trei ani de guvernare roşie.
CARAŞ-SEVERIN – Autorităţile de frontieră cărăşene au reuşit să prindă şapte cetăţeni străini, veniţi din Siria, Yemen şi Egipt, în timp ce aceştia treceau ilegal frontiera peste fluviul Dunărea, cu o barcă.
REȘIȚA – Formația din Valea Domanului a reușit să aducă un fundaș central după plecarea lui Marco Ehmann, chemat înapoi de Dinamo. Fundașul Alin Dudea, în vârstă de 22 de ani, a fost adus, sub formă de împrumut, tot de la Dinamo București!
CARAȘ-SEVERIN – Formația pregătită de Adrian Enășescu a disputat deja trei partide amicale și a perfectat câteva transferuri. Ultimul meci amical al Progresului Ezeriș a fost sâmbătă, 8 februarie, joc încheiat la egalitate, 1-1, cu CS Timișul Șag.
REȘIȚA – Handbaliștii juniori I de la CSM Reșița au câștigat sâmbătă, 8 februarie, cu scorul de 33-23, partida cu CS Extrem Baia Mare. Acest joc a fost primul pentru elevii lui Radu Bote din Grupa Valoare 3.
