Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Ediția 2022 a competiției Traversarea lacului Văliug a avut la start 80 de participanți de toate vârstele! Au fost trei probe de concurs: traversarea lacului pe lăţime, o cursă de circa 400 m, proba de anduranţă de-a lungul apei, pe o distanţă de 2000 m, şi cursa copiilor, care au înotat până la micul ponton de pe lac şi înapoi!

„A fost a 13-a ediție a Traversării lacului Văliug, ne-am bucurat de vremea foarte bună, apă a fost caldă și liniștită, fără vânt. Am avut 80 de participanți în total, din toată țara, dar şi oaspeţi din străinătate, mai exact din Germania. Cei mai mulţi au ales proba lungă, dar au fost și concurenţi care au ales proba scurtă, sau ambele. Au participat şi 20 de copii. Au fost mulţi concurenţi foarte rapizi, iar atmosfera a fost foarte faină pentru toți participanții. Cel mai bun timp, feminin și masculin, de la proba scurtă și proba lungă au primit vouchere pentru echipamente Decathlon”, a declarat Carmen Popa, președinta clubului Reșița 07.

Rezultatele AICI

JCS-Ștefan Moraru