REŞIŢA – Într-o ediţie trecută relatam despre depozitul de deşeuri inerte provenite din construcţii de la km 2, deşeuri care…
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean consideră că programul național de cadastru și carte funciară, prin care lucrările sunt gratuite pentru cetățeni, este unul foarte bun!
ORAVIȚA – Preşedintele Tribunalului Caraş-Severin, Petru Juca, a evidenţiat situaţia precară în care se află clădirea ce adăposteşte Judecătoria Oraviţa, spunând că, în urma unei expertize, s-a constatat „prezenţa atacului biologic masiv al igrasiei, al ciupercilor xilofage și mucegaiului, existând permanent riscul major de îmbolnăvire“!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – În aceste zile, o delegație a Reșiței condusă de primarul Ioan Popa este prezentă pentru a doua oară la Expo Real, cel mai important eveniment de profil, care adună la un loc investitori din întreaga Europă!
MOLDOVA NOUĂ – La Moldova Nouă au fost luate măsuri pentru a se face economii la consumul de energie. Deocamdată nu sunt probleme în privința plății facturilor la utilități, însă consumul de curent este monitorizat săptămânal. Ulterior, se vor lua noi decizii în funcție de cele constatate și de evoluția vremii!
REȘIȚA – Este vorba despre campania de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), derulată până în 25 noiembrie de Primăria Reşiţa, alături de Serviciul Local de Colectare (SLC) Timiș și Asociația ECOTIC!
REŞIŢA – Compozitorul şi dirijorul Sabin Pautza şi-a dezvăluit o altă latură a personalităţii sale creatoare, aceea de autor al unor savuroase glume, bancuri şi cugetări pe care le-a reunit într-o carte!
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană a primit semnătura finanţării pentru un nou proiect de reabilitare, de modernizare şi de extindere a reţelei educaţionale!
CARAŞ-SEVERIN – Birocraţia înregistrării în Spaţiul Privat Virtual a fost simplificată, astfel că pentru persoanele fizice a fost introdusă o nouă facilitate, aceea a identificării vizuale online, procedură deja operaţională!
REŞIŢA – Este trista poveste agitată a unei reşiţence care a fost smulsă din intenţiile sinucigaşe de către salvatori, asupra cărora ulterior s-au îndreptat crizele de isterie şi exploziile de agresiune ale femeii!
REŞIŢA – Edilul a explicat cum a reuşit să înveţe de la alţii să redimensioneze schema de personal, aerisirea permiţându-i să majoreze salariile celor care au meritat acest lucru!
REŞIŢA – Ca în fiecare an, și în 2020 Direcția Silvică din Caraș-Severin și-a propus recoltarea și punerea pe piață a unei palete largi de plante medicinale provenind din fondul forestier administrat sau achiziționate de la culegători ocazionali, sortimentele puse pe piață fiind în cea mai mare parte contractate la această dată cu procesatori din România!
ADVERTORIAL. USR și PLUS au fost construite de oameni care la peste 25 de ani de la Revoluția din 1989 au văzut cum speranțele și năzuințele lor au fost înșelate de politicieni, cum promisiunile unei vieți mai bune s-au transformat aproape de fiecare dată în dezamăgiri, cum corupția și incompetența au pus stăpânire pe țară, în fiecare comunitate, în administrație, în școli sau spitale!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca primul meci pe noul gazon din Valea Domanului, vineri, de la ora 11, cu Pandurii Târgu Jiu!
ZĂGUJENI – Pompierii cărăşeni caută în râul Timiş, la această oră, un băiat de 17 ani, de la Centrul de Plasament din Zăgujeni. Daniel Brădeanu a plecat la scăldat cu alţi tineri şi s-a pierdut în ape, în zona unei foste balastiere! UPDATE. Trupul neînsuflețit al copilului a fost găsit în jurul orei 10 seara de scafandrii de la ISU Arad!
CARAŞ-SEVERIN – Poliţia judeţului recomandă părinţilor să pună între priorităţi siguranţa copiilor lor. Şi, am spune noi, recomandarea e pe bună dreptate, dacă e să luăm în calcul faptul că, doar în prima jumătate a acestui an, au plecat de acasă în mod voluntar 31 de copii!





