Primăria, cu ochii pe contoarele din școli - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

MOLDOVA NOUĂ – La Moldova Nouă au fost luate măsuri pentru a se face economii la consumul de energie. Deocamdată nu sunt probleme în privința plății facturilor la utilități, însă consumul de curent este monitorizat săptămânal. Ulterior, se vor lua noi decizii în funcție de cele constatate și de evoluția vremii!

„Monitorizăm consumul de curent ca să vedem cum îl putem înlocui. De exemplu, avem pompele de căldură. Să nu se folosească mijloacele care folosesc curent electric, să trecem mai mult pe lemne. Am luat toate măsurile posibile ca să vedem rezultatele. Pentru luni pregătesc un material cu rezultate concrete vizavi de cât s-a redus. Pe parcurs vom vedea ce va fi și în funcție de ce constatăm prin monitorizarea asta cu ochii pe contor în special”, ne-a declarat primarul Ion Chisăliță.

Din aceeași sursă, reținem că primăria este în grafic cu tot ce înseamnă bugetul  stabilit pentru școli. Tot ceea ce s-a prevăzut este asigurat la zi, iar cele câteva situații  neprevăzute, ieșite din ce s-a discutat inițial, au fost rezolvate fără probleme. „Ne-am implicat mult la pregătirea anului școlar în sensul că, peste tot la școli și grădinițe, am intervenit alături de cei de acolo în privința ordinii, pregătirii sau reparațiilor. Dacă a trebuit vopsit ceva sau aranjată curtea, adică lucruri care-i depășesc pentru că n-au personal, am venit cu serviciul de gospodărire locală. La începutul lunii august, am făcut planul cu ce face fiecare pentru a putea începe cursurile în regulă”, a încheiat Chisăliță.

JCS-Ionel Ivașcu