REȘIȚA – Președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin speră ca meciurile din ligile inferioare să înceapă în primăvară. De asemenea,…
REȘIȚA – O familie și-a pierdut copilul în urma unui stupid accident. Un copac a căzut peste autoturismul aflat în mers, condus de tată, adolescentul ajungând în stare gravă, inconștient, la spital, fiind ulterior declarat decedat!
BOZOVICI – O experienţă unică, aşa poate fi descrisă în doar câteva cuvinte o vizită la Muzeul Sătesc din comuna Bozovici!
REȘIȚA – În aşteptarea sărbătorilor de iarnă, a căror bucurie se simte peste tot, redacţia Jurnal de Caraş-Severin a împodobit bradul de Crăciun, în culori ce semnifică bucurie, energie, căldură, viaţă, natură. În astfel de momente, realităţile parcă pălesc, râsetele, glumele ne apropie mai mult. Nu rataţi bucuria împodobirii bradului împreună cu cei dragi. Fiecare moment este unic şi de neuitat. Aşteptăm colindătorii!
CARANSEBEȘ – Consilierii locali au aprobat miercuri indexarea impozitelor și taxelor locale cu indicele de inflație, adică 4,6 la sută.…
CARAŞ-SEVERIN – Nu mai puţin de 6.000 de sindicalişti din cea mai numeroasă categorie profesională a sistemului judiciar – în majoritate grefieri – au protestat împotriva ideii de a rămâne fără pensii speciale.
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Procurorii s-au văzut nevoiți să schimbe, vineri, 27 ianuarie, încadrarea faptei din infracțiunea de tentativă de omor în cea de omor, întrucât victima s-a stins cu o zi înainte!
REȘIȚA – Chiar dacă într-un joc de pregătire rezultatul este pus în plan secund, înfrângerea Reșiței în amicalul cu Voința Lupac, scor 1-3, l-a deranjat pe Marcel Gușcă, liderul Guardiei Ultra. Acesta trage un semnal de alarmă și nu vrea să mai audă scuze pentru eșecurile înregistrate de echipă!
REȘIȚA – AFC Voința Lupac a învins vineri, 27 ianuarie, cu scorul de 3-1 formația CSM Reșița, în primul amical din acest an pentru ambele echipe! S-au evidențiat Avramovici, Jinga și Crăciun prin golurile marcate pentru Lupac, în timp ce pentru Reșița a înscris Trancă. Pentru CSM Reșița urmează cantonamentul de la Băile Herculane!
CARANSEBEŞ – Doi bărbaţi de 27 şi 43 de ani au fost prinşi, în 28 decembrie, în Piaţa Agroalimentară din Caransebeş în timp ce ofereau spre vânzare, fără autorizaţie, nu mai puţin de 30 de kilograme de articole pirotehnice!
CARAŞ-SEVERIN – Maşini avariate de copaci căzuţi, drumuri blocate, bucăţi de acoperiş smulse – sunt doar câteva dintre rezultatele vijeliei de cod portocaliu care s-a abătut asupra judeţului în noaptea de 28 spre 29 decembrie!
CARAȘ-SEVERIN – Cel puțin așa susține șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara (DRDP), Horațiu Simion, potrivit căruia proiectul vizează refacerea din temelii a drumului. Simion a declarat zilele trecute pentru Radio Timișoara că în maxim două luni DRDP va demara licitația pentru tronsonul Nicolinț-Oravița, pentru care Direcția a avut un proiect, care din păcate, a expirat!
CARAŞ-SEVERIN – Cei vizaţi să plece din instituţie mai stau până în 15 februarie pentru că, spune şeful judeţului, trebuie timp ca să fie testată toată lumea!
CARAŞ-SEVERIN – Este întrebarea pe care şi-o pune primarul Reşiţei, Nelu Popa, regretând faptul că PNL a pierdut portofoliile Dezvoltării, Fondurilor Europene şi Transporturilor!
REȘIȚA – Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) acordă prin Timbrul Monumentelor Istorice (TMI) finanţări nerambursabile de 5 milioane de lei pentru proiecte care au ca scop protejarea şi promovarea monumentelor istorice şi care vor fi derulate în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi 31 octombrie 2021!
BOCŞA – Asta se întreabă de mult timp localnicii din Bocşa Montană, revoltaţi în primul rând pe constructorul care a executat proiectul de canalizare pe strada Ştefan cel Mare şi a lăsat în urmă o mizerie pe care oamenii n-au cum s-o înlăture!
BUCOŞNIŢA – Magazia unei gospodării din comuna Bucoşniţa a fost cuprinsă de flăcări, iar focul s-a extins şi la acoperişul casei, duminică după-amiază, incendiul fiind raportat la 112, în jurul orei 13.00!
DOMAŞNEA – Doi dintre cei patru ocupanţi ai unui autoturism au fost răniţi în urma unui accident rutier produs în această dimineaţă, în jurul orei 10.00, pe DN 6, la Domaşnea, unde un autoturism s-a răsturnat în afara părţii carosabile!
CARAŞ-SEVERIN – O spune chiar preşedintele Consiliului Judeţean, care vede în cei 3,3 milioane de lei primiţi de la Guvern o gură de oxigen. Banii din fondul de rezervă au fost împărţiţi deja!
