CARAŞ-SEVERIN – După soluţionarea celor 659 de contestaţii depuse la Bacalaureat, rezultatele finale au fost afişate. Astfel, rata de promovare…
CARAȘ-SEVERIN – Elevi de la trei unitați de învățâmânt din Caraș-Severin au participat la a doua etapă a concursului „Șahul Sportul Minții”, competiție amicală organizată în sala de șah din incinta Polivalentei!
CARAŞ-SEVERIN – Ocna de Fier este primul UAT din judeţ care a semnat un contract de finanţare pe „Anghel Saligny“. Aproape 9 milioane de lei vor fi investiţi pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă din comună!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Acestea au fost impresiile echipei de la Tăşuleasa Social, care a realizat grandiosul proiect Via Transilvanica. Pe final de an, reprezentanţii asociaţiei au ajuns cu cadouri în mai multe localităţi izolate din judeţ!
CARANSEBEȘ – Antrenorul emerit Cristian Dragomir este foarte mulțumit de prestația atleților de la Clubul Sportiv Școlar Caransebeș în anul 2022! Acesta speră ca sportivii care au dovedit că au potențial să primească sponsorizare pentru a putea participa la competițiile din 2023!
CARAȘ-SEVERIN – Împreună cu alte 3 județe, avem șansa să obținem 142 de milioane de euro, pentru 1.700 de kilometri de piste. Județul are felia de 685 de kilometri, pe 50 de milioane de euro!
CARAȘ-SEVERIN – Obiectivul va avea lungimea de 104 km, din care 81 km pe teritoriul județului Caraș-Severin şi va cuprinde două sectoare de drum național!
CARAŞ-SEVERIN – În ultimele 24 de ore au mai fost confirmate două infectări cu Covid-19, fiind vorba de două femei, una din Teregova şi una din Ersig, comuna Vermeş!
CARAŞ-SEVERIN – În urma precipaţiilor abundente căzute azi-noapte, pompierii militari reşiţeni au intervenit de urgenţă pentru evacuarea apelor din curţile a şase locuinţe din Berzovia şi Gherteniş!
REȘIȚA – Grupele de performanță și cele de avansați de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au reluat antrenamentele în sala de gimnastică, după mai multe luni de pauză!
CARANSEBEȘ – Imobilul va găzdui la final un centru de zi pentru persoanele vârstnice, grație unui proiect european al Primăriei Caransebeș în valoare de peste 5,2 milioane lei, fără TVA!
REŞIŢA – Argumentele aduse de Nelu Popa şi candidatul PNL la conducerea judeţului, Romeo Dunca, pledează pentru o creştere a numărului de locuri de muncă în condiţiile integrării uzinei în Hidroelectrica!
CARAŞ-SEVERIN – Asta preciza preşedintele CJ Silviu Hurduzeu, după ce a văzut procesul-verbal întocmit de comisia mixtă care a vizitat, la ordinul prefectului, zona afectată!
CARAȘ-SEVERIN – Legea inițiată de senatorul Marcel Vela, actualul ministru de Interne, pentru îndreptarea nedreptăților făcute copiilor de deținuți, prizonieri strămutați sau deportați pe motive politice, a fost trimisă spre promulgare președintelui Iohannis, urmând să fie publicată apoi în Monitorul Oficial!
CARAŞ-SEVERIN – Judeţul Caraş-Severin are un nou arhitect-şef, în persoana Ioanei Opriş!
REŞIŢA – Aseară au sosit încă două rezultate pozitive, ceea ce ridică la patru numărul persoanelor care s-au îmbolnăvit după ce judeţul Caraş-Severin s-a eliberat de COVID în urmă cu o lună!


