Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Cel puțin așa susține șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara (DRDP), Horațiu Simion, potrivit căruia proiectul vizează refacerea din temelii a drumului. Simion a declarat zilele trecute pentru Radio Timișoara că în maxim două luni DRDP va demara licitația pentru tronsonul Nicolinț-Oravița, pentru care Direcția a avut un proiect, care din păcate, a expirat!

„Drumul a avut și indicatori de hotărâre de Guvern, dar nu a încăput niciodată, probabil datorită faptului că drumul național este de o importanță mai mică, dar sperăm, și avem promisiunea că indicatorii tehnico-economici, pe care îi avem deja aprobați, să facă obiectul unei lucrări de reparație capitală pe fondurile bugetului de stat probabil începând cu anul care vine, în sensul că vom avea licitația pentru Nicolinț-Oravița. Va fi demarată la DRDP în maxim două luni, iar cea pentru sectorul mai lung, de 50 de kilometri, de la Oravița până la Moravița, urmează să ne fie transmisă spre achiziție publică de colegii de la București”, a explicat Horațiu Simion.

Director regional al DRDP Timișoara a adăugat că drumul va fi refăcut din temelii deoarece de la prima lui asfaltare după pietruire nu s-au mai făcut lucrări ample. „S-au făcut niște covoare asfaltice succesive, în rest nu s-a făcut decât întreținere. S-au făcut de la Oravița până la limita cu județul Timiș niște sectoare de reciclare, care vor fi parte componentă a refacerii care urmează să fie promovată, dar în rest drumul se va face din temelii. Ca termen de execuție, teoretic ar trebui să dureze cam un an și jumătate, doi ani, sunt 12,5 km de la Nicolinț până la Oravița și încă 48 de km de la Oravița până la Moravița”, a mai spus Simion.

JCS-N.C.

FOTO: Arhivă