Caraş-Severin, Romania


REŞIŢA – În condiţiile în care pesta porcină africană face ravagii în toată ţara – Caraşul fiind unul dintre cele patru judeţe ferite până acum de PPA – unii au riscat şi s-au pârlit.

Miercuri dimineaţă, un microbuz de Timiş plin cu purcei a fost oprit de autorităţi pe raza localităţii Petroşniţa, samsarii neavând aviz interjudeţean pentru transportul animalelor. În plus, purceii nu erau crotaliaţi, pentru a se urmări locul de provenienţă.

Informarea a fost făcută de directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin, în cadrul şedinţei Consiliului Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor al judeţului Caraş-Severin, desfăşurată astăzi la Prefectură: „Pe raza localităţii Petroşniţa, astăzi, un coleg a identificat un microbuz provenind din judeţul Timiş, care transporta şapte purcei necrotaliaţi. S-a acţionat cu celeritate, în sensul că s-a solicitat sprijinul reprezentanţilor IPJ şi UAT, purceii fiind sacrificaţi şi îngropaţi. S-au efectuat procedurile de dezinfecţie la locul de îngropare, drept urmare măsurile au fost aplicate conform legislaţiei în vigoare. Atragem din nou atenţia că nu vom face rabat de la aplicarea legii în privinţa măsurilor de prevenire a răspândirii pestei porcine la nivel naţional. Acei samsari au fost sancţionaţi şi de noi, mai ales că nu au făcut dovada cu documente că deţin acei purcei, că sunt proprietari şi nici nu erau crotaliaţi. De asemenea, nu au cerut nici aviz interjudeţean. Ştim foarte bine că mişcarea animalelor între judeţe se face doar cu aviz interjudeţean“.

Dorin Imbrea a adăugat că reprezentanţii IPJ au fost chemaţi pentru a stabili o posibilă infracţiune, măsurile fiind luate pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete. El a reamintit că este foarte important ca animalele să nu fie achiziţionate decât cu documente sanitar-veterinare, să fie crotaliate, indiferent că e vorba de purcei sau alte animale, pentru a se urmări traseul de provenienţă, să se ştie de unde vin acele animale, dacă în zona respectivă evoluează anumite boli.

„Oamenii trebuie să fie conştienţi de riscurile la care se expun, a argumentat şeful DSVSA CS, fiindcă pentru 10, 20 sau 50 de lei cu cât iau mai ieftin animalele, că vine cineva şi i le aduce, riscurile sunt enorme şi poate în felul acesta să-şi bage boala în gospodărie“.

Acţiunea autorităţilor s-a încheiat, la această oră pericolul pătrunderii pestei porcine africane fiind eliminat.

JCS-A.G.