Monedă omagială dedicată generalului Ioan Dragalina, lansată de BNR - Caon.ro
Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Cu prilejul aniversării a 160 de ani de la naşterea ilustrului general român, omagiat de oficialităţile municipiului Caransebeşului în toamna lui 2020, BNR a lansat o monedă de aur. Anunţul lansării în circuitul numismatic al acestei emisiuni monetare a fost făcut de către Banca Naţională a României, moneda având o valoare nominală de 100 lei!

Aversul monedei redă monumentul dedicat generalului Ioan Dragalina de la Caransebeş, locul de naştere al generalului, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, valoarea nominală, „100 LEI“ , stema României şi anul de emisiune „2020“. Reversul monedei prezintă portretul, numele generalului Ioan Dragalina şi anii între care a trăit acesta „1860 – 1916“.

Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 500 piese. Preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 2.300 de lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare.

Monedele din aur cu tema 160 de ani de la naşterea generalului Ioan Dragalina au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, tirajul emisiunii fiind de 500 de exemplare. O asemenea monedă de aur cântăreşte 6,452 grame, are un diametru de 21 mm şi margine zimţată. Informaţii despre achiziţionarea monedelor omagiale se găsesc pe site-ul BNR, secţiunea „Numismatică“.

Reamintim că personalitatea generalului Ioan Dragalina, născut la Caransebeş, în data de 16 decembrie 1860, a fost cinstită de autorităţile municipiului de pe Timiş şi Sebeş în toamna lui 2020. Manifestarea „De la Omul la Eroul General Ioan Dragalina“ a fost organizată de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş în colaborare cu Serviciul Județean al Arhivelor Naţionale, Garnizoana şi Cercul Militar, la solicitarea Asociației Cadrelor Militare Femei în Rezervă și Retragere „Slt. Ecaterina Teodoroiu“. La eveniment a fost invitată şi a participat nepoata generalului, Rodica Voiculescu, în vârstă de 88 de ani, stabilită în Suedia, care a fost atât de impresionată de cinstirea memoriei ilustrului său înaintaş, încât întoarsă în Suedia a scris o scrisoare de mulţumire organizatorilor. Emisiunea monetară omagială lansată de Banca Naţională a României este o recunoaştere a meritelor incontestabile ale generalului caransebeşean, care s-a evidenţiat în Primul Război Mondial.

JCS-Alexandra Gorghiu

3 Comentarii

  1. Are 21,6 karate si este o afacere pentru cei care doresc sa investeasca ( si mai apuca !!!),De precizat ca nu se aplica TVA la aceasta puritate dar manopera este mare in caz de prelucrare la bijutier si la sfarsit se va adauga si TVA.

    • Afacere buna pentru BNR, sper ca v-ati prins. Avem printre cele mai scumpe emisiuni numismatice din aur din Europa.

  2. Catalin Otelariu Reply

    Cea mai mare personalitate a Caransebesului, generalul Dragalina provine dintr-o veche familie de graniceri din Banat. A fost fiu de ofiter, tatal sau a facut academia militara din Viena si a fost ofiter in armata habsburgica si apoi in armata romana, la Valcea unde a condus o unitate de graniceri. Mama lui Ioan Dragalina insa a decis ca fiul ei sa se nasca la Caransebes, asa ca a trecut in 1860 granita si a nascut in casa natala. Ioan Dragalina a facut scoala de cadeti din Timisoara, academia militara de la Viena si a trecut si el granita pentru a fi ofiter in armata regala romana. A fost numit de Rege, comandantul Scolii Militare de Infanterie si decorat tot de Rege pentru ca sub comanda sa la scoala nu s-a promovat decat pe merit. A fost de altfel singura perioada istorica cand in Romania a existat o meritocratie. In Marele Razboi a fost cel mai bun general roman (bataliiile de la Alion, Ozion si Dranic au dus la eliberarea orasului Orsova). A fost impuscat de germani pe valea Jiului, langa manastirea Lainici pe 12 oct 1916 si a murit doua zile mai tarziu de septicemie. Sub comanda sa au luptat Pamfil Seicaru la Alion dar si Ecaterina Teodoroiu pe valea Jiului. Cei doi fii ai sai au fost de asemenea ofiteri superiori in Armata Regala. Doar comunistii au reusit sa distruga traditia militara a acestei frumoase familii romanesti (ambii fii au fost arestati si haituiti de comunisti). Aceasta familie si acest om merita tinuti minte pentru ce au reprezentat ei pentru Romania civilizata.

Adaugă comentariu