REŞIŢA – După patru ani de mandat, şeful PSD spune că experienţa la conducerea judeţului îl recomandă, întrucât cunoaşte problemele…
REȘIȚA – CSM Reșița, secția arte marțiale mixte de contact, a participat la Cupa Armenopolis, ediția a V-a ,organizată de Paul Florean, la Gherla. Clubul reșițean a avut în competiție șase sportivi, antrenați de Gheorghe Cîrlea, care au obținut patru medalii de aur și două de argint!
BERZOVIA – Polițiștii bocșeni au reușit să recupereze – dintr-un microbuz – componente din aluminiu și fier vechi, furate în noaptea de sâmbătă spre duminică, din comuna Berzovia!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERN – Imaginile au fost surprinse de camerele video ale Romsilva și arată în plină zi superba felină traversând tacticoasă pădurea, ce-i drept, puțin ciuntită în zona respectivă!
CARAȘ-SEVERIN – Asta ne asigură reprezentanții AquaCaraș, explicând că fenomenul este provocat ca urmare a unor procese chimice, determinate de schimbarea substanțelor folosite în tratarea apei, măsură luată ca urmare a depășirilor anumitor parametri, pe urma precipitațiilor, dar și ca urmare a curățării rețelelor!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul social-democrat cărășean Ion Mocioalcă a declarat că programul IMM Invest Plus intră în linie dreaptă și că au început înscrierile pe platforma online destinată programului (www.imminvest.ro)!
CARANSEBEȘ – Atleta din Caransebeș care concurează pentru CSM Reșița și-a mai îmbogățit palmaresul personal cu o medalie!
CARAŞ-SEVERIN – Percheziţiile domiciliare au fost derulate în mai multe locaţii din Bocşa şi Gătaia, folosite de cei implicaţi. Suspecţii, de loc din Tirol, Forotic, Șemlacul Mare, au structurat o reţea care tăia, fura şi transporta ilegal arbori, formându-şi o piaţă de desfacere în Caraş-Severin şi Timiş!
CARAŞ-SEVERIN – Aproape 700 dintre aceste persoane trăiesc singure şi au trecut de vârsta de 60 de ani. Pe lângă ele, peste 800 de familii care trăiesc la limita subzistenţei au în componenţă vârstnici!
REŞIŢA – Crede primarul Ioan Popa, care spune că din start şi-a dorit două mandate pentru a duce la bun sfârşit tot ce ţine de infrastructura mare. După ele, va lăsa loc tinerilor, care să se ocupe de acordul fin!
CARAŞ-SEVERIN – Deşi miercuri seara Judecătoria Reşiţa a dat o hotărâre în favoarea lui şi a echipei sale de consilieri, respingând contestaţia liberalilor, PNL Caraş-Severin a atacat-o joi!
REŞIŢA – Cândva, platforma CET-Prescom figura pe harta celor mai poluate zone din oraş. Însă odată cu închiderea vechilor facilităţi industriale, în zonă şi-au făcut apariţia şi raţele sălbatice. Cu toţii le-am văzut şi le-am fotografiat. Însă zilele trecute, pe Facebook, a început să circule o fotografie – realizată de Horia-Florin Pirlea – care surprinde câteva zeci de păsări într-un singur colţişor de apă!
REŞIŢA – Artistul şi-a pus talentul la bătaie pentru a susţine lupta anti-COVID, concertul pe care-l va susţine la Reşiţa având un caracter umanitar!
REŞIŢA – Distribuitorul zonal de gaz informează că vineri, 4 septembrie, sistează temporar furnizarea gazelor naturale pe câteva străzi din municipiul Reşiţa, fapt necesar pentru efectuarea unor lucrări la reţeaua de distribuţie!
BĂUȚAR – După ce în urmă cu câteva zile doi tineri din Marga și-au pierdut viața într-un grav accident, noaptea trecută s-au înregistrat alte două victime pe DN 68. De data aceasta a fost vorba de doi pompieri din Mehedinți care au murit într-un alt accident produs în jurul orei 2 noaptea, la Băuțar!
CARAŞ-SEVERIN – În cadrul unei conferinţe de presă susţinută recent la Reşiţa, primarul Nelu Popa şi omul de afaceri Romeo Dunca aruncau cu săgeţi spre Consiliul Judeţean pentru faptul că administraţia judeţeană ar fi refuzat achiziţionarea unui computer tomograf la Spitalul Judeţean, în cadrul unui proiect transfrontalier româno-sârb.