Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Spune Nelu Popa, constatând că din cei peste 14.000 de susţinători ai săi de la Locale, doar în jur de 5.000 i-au susţinut pe liberali la Parlamentare!

Rezultatele votului, la nivelul Reşiţei, îi arată câştigători pe liberali. Iar primarul Ioan Popa a dorit să le mulţumească tuturor celor care au ales să îşi exprime opinia prin vot, dar mai ales celor care au ales Partidul Naţional Liberal. Chiar şi aşa, edilul a constatat că susţinerea de la Locale nu se mai regăseşte la Parlamentare: „Peste 14.000 de reşiţeni mi-au acordat încrederea lor la alegerile locale! Un procent de 74,5% din numărul de voturi exprimate! Pentru consilierii locali PNL au votat atunci 12.000 de concetăţeni! Duminică, la alegerile parlamentare, PNL Reşiţa a acumulat circa 5.000 de voturi, însemnând circa 35% din total. Celor peste 7.000 de reşiţeni al căror vot l-am pierdut în acest exerciţiu electoral le cer scuze în numele partidului pentru incapacitatea de a le dovedi buna noastră credinţă! Le mulţumesc celor care nu m-au abandonat şi care, în ciuda vremurilor grele pe care le trăim, au fost alături de noi! Mergem înainte cu curaj şi determinare!“, a încheiat şeful administrativului reşiţean.

JCS-A.M.