Caraş-Severin, Romania

LUPAC – Un accident rutier produs între două autoturisme, la ieşirea din Lupac spre Oraviţa, a fost raportat joi după-amiază, în jurul orei 14.02, la 112. O persoană încarcerată a fost scoasă din autoturism de către plt.maj. Miloş, care se afla în zonă, în timpul liber!

La faţa locului au intervenit apoi Detaşamentul pompierilor militari reşiţeni, cu o autospecială de stingere, prevăzută cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi o autospecială de primă intervenție şi conducere. Victima, un bărbat de aproximativ 49 de ani, cu leziuni la nivelul membrelor inferioare, în stare conștientă, a fost preluată de Ambulanţă şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Reșița. Echipajele de pompieri ajunse la locul accidentului au asigurat măsurile PSI si au procedat la curățarea carosabilului de lichidele scurse și resturile rezultate din coliziunea celor două autoturisme.

JCS-A.M.