REȘIȚA – Antrenorul Dan Păștean a participat cu opt sportivi la Cupa „Temerarul”, la judo, concurs ce s-a desfășurat la…
CARAȘ-SEVERIN – Nu ca pacient, desigur, ci ca manager, fapt pentru care a și dat în judecată administrația județeană. În lupta cu fostul manager, Romeo Dunca n-a primit de la aleșii județului dreptul la un avocat, astfel că eventuala pierdere a procesului va fi suportată tot din buzunarul cetățeanului!
REȘIȚA – Handbalul din Banat a suferit o mare pierdere! S-a stins, la doar 49 de ani, din cauza unor probleme de sănătate, antrenorul Radu Bote, cel care în ultimii ani a antrenat echipele de juniori, dar și pe cea de seniori de la CSM Reșița!
CARANSEBEŞ – Începând de marţi, 22 septembrie, se operaţionalizează sediul secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Caraş-Severin, în baza Ordinului ministrului Afacerilor Interne nr. 139/16.09.2020. Acesta va funcţiona în clădirea Poliţiei Municipiului Caransebeş, din strada Ţarinei, la nr. 7 (parter)!
REŞIŢA – Acum că a început şcoala, societatea Transport Urban Reşiţa, operatorul municipalităţii, a ţinut le transmită elevilor că, împreună…
REŞIŢA – Este vorba despre noua grădiniţă din cel mai populat cartier reşiţean, care a fost ridicată de municipalitate, în parteneriat cu ministerul de resort, şi care a fost „colorată“ şi decorată de voluntari!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Primarul stă în cumpănă asupra celui de-al treilea mandat. Miza este noul spital județean. Asta deoarece proiectul este finalizat și cu autorizația de construire eliberată, iar la Ministerul Fondurilor Europene există axă de finanțare în care este cuprins și acest obiectiv!
BERZOVIA – Primăria Berzovia vrea stație de epurare nouă care să preia și rețeaua de la Gherteniș. Rețea ajunsă la stadiul de 70% după… cinci ani de la începerea lucrărilor!
CARANSEBEȘ – Jucătoarea originară din Caransebeș a fost eliminată în turul al doilea al ultimului turneu de Grand Slam al anului, US Open, după ce a pierdut în două seturi în fața americancei Jessica Pegula!
CARAȘ-SEVERIN – Delegații liberali din filialele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin l-au ales pe Marcel Vela vicepreședintele Partidului Național Liberal, responsabil de activitatea politică a Regiunii Vest, cu 161 de voturi pentru și 9 anulate!
SASCA MONTANĂ – Nici nu au terminat bine cu morile de la Rudăria și cei de la Asociația Acasă în Banat au pus ochii pe un alt loc încărcat de istorie și tradiție, căruia să-i dea o altă față. De data aceasta, este vorba de Muzeul etnografic „Victor Tăutu” din Sasca Montană, iar pentru aceasta, inimoșii voluntari de la Acasa în Banat au nevoie, din nou, de sprijinul comunității!
CARAȘ-SEVERIN – Progresul Ezeriș s-a impus sâmbătă, 25 septembrie, cu scorul de 2-0, în partida cu Jiul Petroșani, disputată pe terenul „Petre Libardi”. Cele trei puncte au fost câștigate de Ezeriș în urma golurilor marcare de Giurică din lovitură liberă și Călin, cu o lovitură de cap. Aceasta este a treia victorie consecutivă a cărășenilor, după succesele cu Viitorul Șimian (1-0) și Armata Aurul Brad (3-1)!
CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac a terminat la egalitate, scor 3-3, partida de sâmbătă, 25 septembrie, cu Viitorul Șimian! Pentru Lupac au înscris în această deplasare Jinga, Săndescu și Circa, ultimul în prelungirile partidei!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 25 septembrie, cu scorul de 3-0, partida cu ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu II, din etapa a V-a a Ligii 3, Seria a VII-a. Mediop a reușit un hat-trick în minutele 10, 52 și 57, iar Reșița rămâne lidera seriei cu maximum de puncte și după acest meci!
CARAȘ-SEVERIN – Cele zece persoane și călăuza acestora au fost depistate la frontiera cu Serbia!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat în această dimineață, cu scorul de 48-31, jocul cu CS Universitatea Craiova, din etapa a II-a a Diviziei A, Seria C. Băieții pregătiți de Radu Bote au încercat în meciul cu Universitatea și câteva scheme de joc cu scopul pentru a pregăti partida din etapa viitoare, de la Oradea!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit ultimei raportări, incidența pe ultimele 14 zile a depășit 2 la mia de locuitori în cele două municipii: 2,6 la Reșița și 2,11 la Caransebeș, cifre incluse în ultima hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, de vineri, 24 septembrie!
REȘIȚA – Clubul Sportiv Universitatea Reșița a câștigat vineri, 24 septembrie, cu scorul de 40-23, confruntarea cu ACS Tonic Oradea, din etapa a III-a a Diviziei A, Seria B!
REŞIŢA – O tentativă de suicid în Reșița a fost anunţată astăzi, la 112. În jurul orei 15.00, intervenţia promptă a autorităţilor – pompieri reşiţeni, jandarmi şi ambulanţă – a salvat tânărul care locuia la etajul al doilea pe strada Romanilor din Reşiţa, în capătul opus Şcolii Gimnaziale 2, de unde voia să se arunce!


